Ziua Protecţiei Civile în România este sărbătorită în fiecare an la 28 februarie
În urmă cu 91 de ani, în ziua de 28 februarie 1933, a luat fiinţă protecţia civilă în țara noastră, prin Decretul Regal nr. 468.
Protecția civilă este ansamblul integrat de activități, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, cu scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejarea populației, bunurilor și mediului, dar și pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor.
Pentru marcarea „Zilei Protecției Civile”, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează la nivel national, pe parcursul unei săptămâni, o serie de activități menite să informeze populația asupra tipurilor de risc și să dezvolte comportamentul preventiv.
Astfel, pentru perioada 26.02 – 04.03.2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara a planificat următoarele acțiuni:
-în zilele de 27 și 29 februarie, precum și în 1 martie, vor avea loc acțiuni de informare preventivă, dar și exerciții de evacuare în unități de învățămînt din Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani și Ilia.
În aceleași locații vor avea loc instruiri practice privind tehnicile de acordare a primului ajutor medical în situații de urgență. Acestea vor avea loc la unități de învățământ gimnazial, liceal și universitar.
-miercuri, 28 februarie 2024, când se împlinesc 91 de ani de la înființarea Protecției Civile în România și sărbătorim „ZIUA PROTECȚIEI CIVILE”, ISU Hunedoara va avea porțile deschise (Ziua porților deschise), cu prezentarea tehnicii de intervenție, între orele 09.00 – 15.00, la Detașamentele de Pompieri din Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, dar și la Secțiile de Pompieri din Brad și Ilia.
Vom fi gazde pentru peste o mie de elevi și locuitori ai județului.
Cu această ocazie, participanții vor vizualiza tehnica utilizată de pompierii salvatori în misiunile operative și, totodată, își vor reaminti măsurile și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență.
– miercuri, 28 februarie, se va desfășura un exercițiu de alarmare publică, denumit „MIERCUREA SIRENELOR”.
În prealabil, populația va fi informată despre acest exercițiu și despre semnificația fiecărui semnal sonor care este transmis locuitorilor, în situații reale de urgență.
Continuăm activitățile în zone unde este prezent un public numeros, iar sâmbătă, 2 martie, la „ Shopping City Deva” va fi amenajat un punct de informare preventivă cu tematică de protecție civilă.
Aici, paramedicii și voluntarii SMURD și ai Crucii Roșii vor prezenta modul de aplicare a manevrelor salvatoare.
Totodată, aici va fi expusă tehnica de intervenție și vor fi organizate ateliere demonstrative.
-duminică, 3 martie, va fi organizată „Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”.
Atunci, vor avea loc întâlniri cu populația și cu reprezentanții bisericilor pentru a-i informa despre aplicarea măsurilor pentru prevenirea incendiilor, dar și despre modul de evacuare în cazul unor alte situații de urgență.
În final, precizăm că pe întreaga perioadă de desfășurare a activităților vor fi angrenate și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, mai ales în distribuirea materialelor suport, cu precădere în zonele unde sunt familii sau comunități vulnerabile în cazul producerii unor situații de urgență.
Vom colabora, de asemenea, cu SALVAMONT – Hunedoara pentru organizarea unor acțiuni de informare preventivă care se vor desfășura în stațiunile turistice hunedorene.
Pompierii militari hunedoreni vă așteaptă pentru a lua parte la activitățile organizate pe toată durata „Săptămânii Protecției Civile”.