O femeie a ajuns la spital, în timp ce traversa strada

În această dimineață a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă. În timp ce a traversat printr-un loc nepermis, o femeie de 65 de ani a fost surprinsă și accidentată de un șofer de 45 de ani. Victima a fost transportată la spital.

„La data de 21 februarie 2024, în jurul orei 06:40, o femeie de 65 ani, în timp ce traversa neregulamentar prin loc nepermis strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani, a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus de către un bărbat de 45 ani din municipiul Petroșani.
În urma acestui eveniment rutier, a rezultat rănirea femeii, care a fost preluată și transportată de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Hunedoara.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *