Alertă meteo de vânt puternic, în apropierea Crăciunului. România va fi afectată și de lapoviță, ninsori și viscol puternic la munte
ANM a emis două atenționări de intensificare a vântului, începând din această seară, 21 decembrie, ora 22:00 și până, în 24 decembrie, inclusiv.
În prima avertizare va fi vizată zonă Crișanei și nord-vestul Transilvaniei, unde la rafală vântul va atinge viteze de 55-60 km/h, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m, vântul va viscoli și la rafală va putea ajunge la peste 100km/h.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Crișanei și nord-vestul Transilvaniei vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 55…60 km/h”, transmit meteorologii.
A doua atenționare, care este valabilă în intervalul 22 decembrie, ora 12 – 24 decembrie, ora 10, anunță intensificări de vânt puternic și va cuprinde întreaga țară.
„Începând de vineri (22 decembrie) și până la sfârșitul săptămânii (duminică, 24 decembrie), vântul va avea intensificări în toată țara.
La munte vor fi rafale de 90…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei și local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25…30 l/mp și peste 40… 50 l/mp în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă”, menționează ANM.