Pompier de AUR. Călin Daniel, de două ori pe cel mai înalt podium la Jocurile Europene ale Polițiștilor și Pompierilor 2023
La Jocurile Europene ale Polițiștilor și Pompierilor, care au avut loc în perioada 29 septembrie – 08 octombrie 2023, un pompier din cadrul ISU Hunedoara a reușit să câștige două medalii de aur la Tir cu Arcul în două probe de concurs.
„Colegul nostru, plutonier adjutant Călin Daniel, a câștigat 2 medalii de aur la Jocurile Europene ale Polițiștilor și Pompierilor care s-au desfășurat în perioada 29 septembrie – 08 octombrie 2023 în Spania, la Torrevieja.
La competiție au participat peste 3000 de sportivi din 40 de țări, la 50 de sporturi, iar pompierul Detașamentului Petroșani a reușit sa fie cel mai bun la proba de Tir cu Arcul – proba 900 Target, iar cea de-a doua medalie de aur a obținut-o la proba 72 Match.
Comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara transmite felicitări colegului nostru.
De asemenea, noi toți suntem mândri că noul campion al celor două dificile probe ale concursului european face parte din echipa pompierilor militari hunedoreni”, transmite ISU Hunedoara.