Deva: Peste 1.200.000 de lei de la bugetul local pentru indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi

Peste 1.200.000 de lei de la bugetul local al municipiului Deva vor intra, marți, 10 octombrie 2023, în contul persoanelor cu dizabilităţi încadrate în gradul de handicap „grav cu asistent personal” – pentru plata indemnizaţiei aferente lunii septembrie 2023.

 

Astfel, suma de 1.218.516 lei reprezintă plata drepturilor băneşti pentru un număr de 642 de copii şi adulţi cu dizabilităţi, din municipiul Deva, care beneficiază de indemnizaţie lunară pentru persoana cu handicap grav.

 

Prin EXCEPŢIE, 19 persoane cu handicap grav, care se află în curs de instituire a curatelei şi, prin urmare, nu deţin încă un cont bancar, îşi vor ridica indemnizaţia de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) – în zilele de luni şi marți, după următorul PROGRAM:

luni, 9 octombrie 2023 – între orele 12:30 – 15:00

marți, 10 octombrie 2023 – între orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00

 

Plata indemnizaţiei se face pe baza actului de identitate al persoanei cu dizabilităţi şi, după caz, al persoanei care se prezintă la casierie, pentru ridicarea drepturilor băneşti.

 

INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numere de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.

 

Plata indemnizaţiei lunare a persoanelor cu dizabilităţi încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal” se asigură de către primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu dizabilităţi.

 

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *