E scris în stele – vineri, 6 octombrie 2023

Aspectul astrologic principal al zilei este realizat de pătrarul Lunii de pe Rac cu Soarele de pe Balanță. Acest unghi astral ne vorbeşte de accese de: furie, impulsivitate, orgoliu nestăvilit, aroganţă, egoism, extravaganţă, vanitate, snobism şi lipsă de măsură. Soluţia temperării acestor deficienţe celeste ale zilei stă în dezvoltarea personală a unor calităţi ce ţin de: înţelepciune, răbdare, integritate, corectitudine, bunăvoinţă şi pozitivitate. Doar expresia acestor calităţi are, într-adevăr, potenţialul de a limita efectele adverse ale acestei cuadraturi care indică un veritabil ,,război în ceruri”, un conflict ce are urmări, chiar din plin, şi pe Pământ.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Raporturile cu familia se pot arăta mai volatile în această zi. Încercaţi să vă construiţi o relaţia mai armonioasă cu aceştia. În cuplu dacă apare vreun iz de ceartă, nu ambalaţi situaţia! Atenţie şi la probleme legale.

 

TAUR: Vă veţi arăta mai emoţionali şi ceva mai impulsivi în judecată. Căutaţi, pe cât posibil, să cugetaţi orice poziţie la rece. Mai multă atenţie şi la raporturile cu colegii de la job. Fiţi mai atenţi şi cu sănătatea.

 

GEMENI: Nu este o zi fastă pentru implicaţii de ordin financiar. Aşadar, ar fi recomandat, să nu realizaţi tranzacţii sau achiziţii mai mari în acest moment. În dragoste, însă şi în chestiuni ce ţin de copii, se pot releva unele probleme.

 

RAC: Veţi prezenta o atitudine mai idealistă şi schimbătoare în această zi. Încercaţi să fiţi mai logici, mai realişti şi mai diplomaţi. Mai multă atenţie şi la unele probleme ce ţin de cămin ori de un părinte.

 

LEU: Vi se arată o stare emoţională mai tensionată şi cumva mai impulsivă. Încercaţi, pe cât posibil, să vă domoliţi aceste trăsături negative. În discurs evitaţi să fiţi acizi ori radicali cu cei din jur. Atenţie şi la călătorii.

 

FECIOARA: Vi se pot releva unele probleme şi amăgiri cauzate de niște prieteni. Nu puneţi la suflet aceste evenimente mai nefaste şi fiţi ceva mai îndurători. În cele ce ţin de bani vi se pot arăta unele pierderi ori alte situaţii păguboase.

 

BALANŢA: Puteţi avea parte de unele evenimente mai supărătoare în plan profesional. Încercaţi să treceţi peste, deoarece este vorba doar o zi mai puţin bună. Evitaţi să vă dezlănţuiţi în comportamente impulsive sau chiar combative.

 

SCORPION: Veţi prezenta o stare mentală şi emoţională cumva mai confuză. Amânaţi, dacă se poate, activităţile intelectuale pentru o altă zi. Mult mai multă atenţie şi cu sănătatea, dar şi la intrigile adversarilor oculţi.

 

SĂGETĂTOR: Încercaţi să fiţi mai prudenţi şi economi în plan financiar. Un bărbat apropiat vouă s-ar putea să aibă parte de unele probleme mai semnificative. Căutaţi să nu daţi curs vreunui conflict cu prietenii.

 

CAPRICORN: În această zi persoana de cuplu se va arăta cumva mai schimbătoare şi ceva mai puţin demnă de încrederea pe care i-o conferiţi. Atenţie şi la afaceri. Fiţi ceva mai calculaţi şi rezervaţi în plan profesional!

 

VĂRSĂTOR: Menajaţi-vă, cu mai mult interes, starea generală de sănătate. Totodată, la locul de muncă încercaţi să vă concentraţi mai atent asupra sarcinilor zilei. Nu este o zi bună pentru drumuri, studiu şi testări.

 

PEŞTI: Fiţi mai tandri şi afectuoşi cu persoana iubită. Nu vă fie teamă în a vă reliefa latura sensibilă a firii! Atenţie şi cu banii, dar şi mai multă grijă la potenţiale evenimente gen incidente sau accidente.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele predispun, dar voi dispuneţi!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *