Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că va vira a doua tranşă pentru plata facturilor de încălzire la mijlocul acestei luni
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că va vira, la mijlocul lunii septembrie, aproximativ 1,44 miliarde de lei Poştei Române, pentru ca a doua tranşă a ajutorului pentru plata facturilor de încălzire, în valoare de 700 de lei, să ajungă la beneficiari.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de MIPE, ministerul finanţează a doua tranşă din ajutorul acordat familiilor vulnerabile pentru plata facturilor de energie. Astfel, MIPE va vira Companiei Naţionale Poşta Română aproximativ 1,44 miliarde lei, în 15 septembrie, pentru ca a doua tranşă în valoare de 700 de lei să ajungă pe cardurile beneficiarilor.
„Asigurăm plata celei de a doua tranşe din ajutorul pentru compensarea preţurilor la energie şi ne dorim ca acest sprijin să ajungă cât mai repede la familiile vulnerabile, care au nevoie de aceşti bani. Compensarea preţurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile şi ne menţinem angajamentele luate în faţa lor, aşa cum e normal”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Vor beneficia de a doua tranşă pentru plata facturilor la energie aproximativ 2 milioane de gospodării. Din acestea, circa 1,65 milioane de gospodării au beneficiat şi de prima tranşă din acest ajutor, în prima parte a acestui an, iar alte aproape 400.000 de familii primesc pentru prima dată acest sprijin.
Conform MIPE, sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari eligibili pe baza listelor comunicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi verificate de Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicaţii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Cardurile sunt emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română, instituţie care asigură şi furnizarea de informaţii către public privind emiterea, distribuirea şi utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate. Aceste informaţii, inclusiv motivul pentru care o persoană nu a primit cardul de energie, pot fi aflate la call-center-ul C.N. Poşta Română: 0319966.
Pot beneficia de ajutoarele pentru facturile la energie/ încălzirea locuinţei următoarele categorii de persoane vulnerabile:
– pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei
– pensionarii cu pensie de invaliditate, cu venituri lunare realizate mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care la un loc de consum domiciliază sau au reşedinţa mai mulţi beneficiari de sprijin, ajutorul pentru compensarea preţului la energie se acordă o singură dată pe loc de consum, cu condiţia ca locul de consum să coincidă cu domiciliul/ reşedinţa beneficiarului de sprijin.
Beneficiarii pot plăti facturile cu banii disponibili pe cardurile de energie în mai multe moduri:
– Direct la poştaş;
– La orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
– Online, prin intermediul aplicaţiei informatice a Companiei Naţionale Poşta Română.
Ajutoarele primite pe cardurile de energie pot fi utilizate pentru a achita facturi la energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, dar şi pentru orice alte materiale de încălzire ce pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.
news.ro