Ați văzut-o? Femeia este dată dispărută de trei zile
În data de 26 august 2023, în jurul orei 13:30, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un tânăr cu privire la faptul că mama sa, PARASCHIV DANIELA-ELENA (foto), de 34 de ani, din comuna Beriu, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a revenit.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Orăștie s-au deplasat la fața locului, unde l-au identificat pe tatăl femeii de 34 de ani, care a relatat că, în data de 25 august 2023, în jurul orei 10:00, fiica lui a plecat în mod voluntar de la domiciliu (aceasta se pare că a mai plecat de la domiciliu, revenind, însă, ulterior).
Femeia prezintă următoarele semnalmente: ochi căprui, păr șaten, înălțime 1,55m, 50 kg., iar în momentul plecării purta: o bluză de culoare închisă și pantaloni bleumarin închis.
Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apele numărul unic de urgență 112.
IPJ Hunedoara