Sebastian Burduja: „La nivelul lunii septembrie putem vorbi de Complexul Energetic Valea Jiului”
Ziua Minerului a fost marcată, astăzi la Petroșani. Ziua minerului este sărbătorită în fiecare an la 6 august, dată la care sunt comemoraţi minerii ucişi în timpul grevei de la Lupeni din august 1929. Totodată, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit.
Aflat la Petroșani, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, la Petroșani, că se poartă discuții cu oficialii Comisiei Europene privind înființarea noului Complex Energetic Valea Jiului. Noua companie va funcționa cu ajutor de stat.
„Ne dorim să avem o soluție prin noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului. Cei care actualmente lucrează în Complexul Energetic Hunedoara vor avea un loc de muncă.
Cel mai probabil la nivelul lunii septembrie putem vorbi de Complexul Energetic Valea Jiului. Trebuie să accelerăm o serie de pași unde am constatat întârzieri. Asta necesită o procedură de dare în plată de la Complexul Energetic Hunedoara către Complexul Energetic Valea Jiului, și, pe de altă parte alocarea unei sume de bani de la bugetul de stat către noua companie, ceea ce implică ajutor de stat.
Asta implică un dialog cu Comisia Europeană, dar ne vom strădui ca în termenul cel mai scurt, la nivelul lunii septembrie sau până la 1 octombrie, această problemă să fie rezolvată”, a explicat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, la Petroșani.
Complexul Energetic Hunedoara se află în insolvenţă şi, de mai multe luni, se amână formarea noii societăţi, care urmează să preia activele acesteia, fără datorii.
Noul complex energetic ar urma să preia cele patru mine rămase în funcţiune şi Termocentrala Paroşeni, urmând să funcţioneze fără datorii şi să realizeze un mix energetic inclusiv din surse regenerabile, ca să îşi acopere cheltuielile. Crearea noii structuri este posibilă după divizarea Complexului Energetic Hunedoara, din care nu mai face parte Termocentrala Mintia, vândută anul trecut unui grup iranian cu 91 de milioane de euro.
Monika BACIU