BBC: O româncă închisă pe nedrept timp de 13 luni în Marea Britanie a fost eliberată.
Petruţa-Cristina Boşoanca a stat în închisoare timp de 13 luni până când a fost eliberată în urma unor noi informaţii care au apărut în anchetă, iar românca a declarat pentru BBC că speră ca cei responsabili să fie pedepsiţi pentru ce i s-a întâmplat, ea fiind nevoită să nască în închisoare.
Procesul româncei, care a fost acuzată de trafic de carne vie şi prostituţie, s-a oprit după ce noi dovezi au pus la îndoială povestea spusă de reclamantă.
Boşoanca, în vârstă de 25 de ani, a fost arestată în decembrie 2016 şi eliberată luni, 29 ianuarie. Ea, alături de alţi doi cetăţeni români, Adrian Iordan şi Anişoara Lăutaru, a fost acuzată că a încercat să aducă ilegal o tânără româncă în Marea Britanie pentru prostituţie.
Tânăra care i-a acuzat a declarat că a fost victima unui trafic de carne vie şi că a fost forţată să se prostitueze de către cei trei cetăţeni români şi că a rămas însărcinată după ce a fost violată în Marea Britanie.
Mai târziu s-a aflat că femeia era deja însărcinată în momentul în care a intrat în Regatul Unit în 2016, atunci când a fost examinată medical, la trei zile după arestarea lui Boşoancă.
Judecătorul a spus că avocatul apărării a cerut dovezile medicale privind sarcina acuzatoarei încă din august 2017 şi că i s-a spus că nu există asemenea dovezi.
Faptul că aceste rapoarte medicale nu au fost făcute publice, a spus judecătorul, „este una dintre cele mai grave greşeli care s-au făcut în acest caz şi este nevoie de explicaţii suplimentare”.
Mesaje de pe Facebook arată, de asemenea, că reclamanta a discutat despre sarcina sa şi identitatea tatălui cu prietenii ei.
BBC informează că poliţia ştia de materiale relevante de pe reţelele sociale încă din ianuarie 2017, dar acestea au fost făcute publice abia în luna decembrie a aceluiaşi an.
Avocaţii apărării au declarat că ar fi durat patru zile pentru a găsi dovezi clare care ar fi putut pune sub semnul întrebării cazul acuzării.
Petruţa-Cristina a spus că a fost „foarte greu” să nască acum cinci luni, atunci când a venit pe lume băiatul ei, Cristian.
„Nu era nimeni cu mine”, a spus ea. „În lunile în care trebuia să fiu fericită, eram fericită dar nefericită în acelaşi timp”, a adăugat ea.
Boşoancă a spus că a insistat în repetate rânduri că nu este vinovată şi că „vrea să arate acest lucru”: „Ştiam că sunt nevinovată, la început am cerut telefonul, am cerut să fie arătate pozele, clipurile video de la camerele de supraveghere, am cerut toate lucrurile acestea, dar nu le-a păsat”, a adăugat ea.
În urma ultimelor dezvăluiri, un purtător de cuvânt al Serviciului de Procurori ai Casei Regale a declarat: „Suntem îngrijoraţi de deznodământul acestui caz şi de comentariile judecătorului. Este clar că au fost greşeli majore în acest caz şi va fi analizat de către avocaţii Serviciului de urgenţă”
news.ro