În România profesează în momentul de faţă 56.000 de medici, dar sunt distribuiţi în mod inegal în toată ţara
În România profesează în momentul de faţă 56.000 de medici, dar sunt distribuiţi în mod inegal în toată ţara. 24 de judeţe au unul sau doi medici la mia de locuitori, iar două judeţe au sub un medic la mia de locuitori. Prof.univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a vorbit într-un interviu video pentru 360medical.ro despre paradoxul sistemului medical românesc, în care ţara noastră este campioană în clasamentul european la numărul absolvenţilor de medicină, dar foarte mulţi dintre aceştia aleg să profeseze în străinătate.
Colegiul Medicilor din România (CMR) a publicat recent primul studiu despre percepţia medicilor asupra burnout-ului, o cercetare făcută în rândul a peste 8000 de medici.
Din acest studiu a reieşit că 6 din 10 medici sub 35 de ani şi-au exprimat intenţia probabilă de a pleca din ţară, unii dintre ei mânaţi probabil şi de acest burnout.
„Rata de burnout este extrem de ridicată, 36% risc înalt şi foarte înalt. 27% din medicii României sunt sub 40 de ani, şi acolo avem cea mai mare rată de burnout, cel mai mare risc de a părăsi România”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu.
Presiunea, volumul de muncă mare, lipsa personalului şi condiţiile de muncă precare duc la epuizarea medicilor. Legat de intenţia medicilor de migraţie externă, pe primul loc se află dorinţa medicului de a practica un act medical în condiţii de siguranţă pentru pacient.
Majoritatea medicilor sunt concentraţi în zonele universitare din România astfel că generaţiile de medici care vin, deja nu mai au loc, susţine preşedintele CMR.
Pe termen scurt, în opinia prof. dr. Daniel Coriu, ar trebui îmbunătăţite infrastructura medicală şi respectul social, iar pe termen scurt şi mediu ar trebui o regândire a sistemului medical românesc la resursele umane şi financiare care le avem.
25% din absolvenţii de medicină din România au plecat deja la muncă în străinătate, dar foarte puţini medici români care au emigrat se reîntorc în ţară.
După al doilea război mondial foarte mulţi italieni au migrat spre Statele Unite, pentru ca apoi să se întoarcă.
„Italia este un model pentru noi. Eu personal sunt rezervat să cred că s-ar putea întâmpla în timpul vieţii mele în România. Ar fi un miracol să aducem înapoi diaspora medicală. Dacă noi am reuşi în general să atragem diaspora, nu numai diaspora medicală, toţi profesioniştii să îi aducem înapoi, ar fi un miracol românesc,” a spus prof. dr. Daniel Coriu.
În ceea ce-i priveşte pe medicii de import, Republica Moldova este o resursă pentru noi. „Prima condiţie ca să profesezi în România ca medic este să cunoşti limba română. Mă îndoiesc să se întâmple acest lucru cu medici din Filipine, Indonezia sau în India”, a afirmat preşedintele CMR.
Există diferenţe majore între programul de pregătire în România şi programul de pregătire în Republica Moldova a medicilor, astfel că mii de medici din Republica Moldova obţin un titlu de calificare în România după care migrează într-o altă ţară europeană.
„O parte din ei văd în România o staţie de tranzit. Ei vin, îşi obţin titlul de calificare echivalent românesc, după care pleacă”, a explicat prof. dr. Daniel Coriu.
În momentul de faţă România este „fabrica de medici” a Europei, 3.800 de absolvenţi ies în fiecare an de pe băncile facultăţilor de Medicină din România
„Oficial Kazahstanul este pe primul loc, România este pe locul doi”, a specificat prof. dr. Daniel Coriu care a participat la întâlnirea regională europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în martie 2023, unde s-a comunicat acest lucru.