Hunedoara: Bărbat trimis în judecată după ce l-a înjunghiat pe un altul în zona abdominală

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii hunedoreni după ce a înjunghiat un altul în zona abdominală, cei doi având un conflict după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, iar apoi s-au agresat reciproc.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui bărbat pentru tentativă de omor.
Procurorii au precizat că la data de 10 iunie, în jurul orei 18.55, doi bărbaţi se aflau într-o locuinţă din satul Orăştioara de Sus, iar la un moment dat între ei a izbucnit un conflict, pe fondul unui consumului de băuturi alcoolice.
„Iniţial, cei doi s-au lovit reciproc şi s-au prins cu mâinile de gât, inculpatul N.S.C. a luat un cuţit cu lama de 10 centimetri lungime şi 1,5 centimetri lăţime, cu care a înjunghiat pe persoana vătămată M.S.V. în zona abdominală, pricinuindu-i leziuni grave, constând în «Plagă înjunghiată abdominală cu evisceraţie intestinală (CEC) », ce au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate şi necesită pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale”, se arată în comunicat.
Dosarul a fost trimis Tribunalului Hunedoara, pentru soluţionare.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *