Via Transilvanica, închisă de la Ulpia Traiana și până la Oțelul Roșu
Via Transilvania este închisă pe ruta Ulpia Traiana și Oțelu Roșu.Reprezentanții Via Transilvanica spun că în aceste situații traseele trebuie mutate iar acest lucru este costisitor. Mai mult decât atât aceștia mai precizează faptul că bugetul inițial pentru un kilometru de traseu a fost de 1000 de euro, buget care a fost depășit de câteva ori.
„De la Sarmizegetusa Ulpia Traiana și până la Oțelul Roșu, traseul este închis temporar!!! Un ticălos, care s-a împroprietărit abuziv pe terenul aparținând CFR-ului, a blocat calea, deși noi avem contract de închiriere și plătim pentru terasamentul fostei căi ferate la CFR. Ar trebui cosit și pus un macadam ca strat de uzură, pentru că pietrele de pe terasament sunt prea mari și fac imposibilă înaintarea cu bicicleta sau pe jos. Până la Băuțar, pe toată porțiunea, se ard deșeuri pentru a se extrage fierul vechi, se depozitează gunoaie, iar, dacă sunt lemne de exploatat, imediat se găsesc soluții. Pentru Via Transilvanica, din păcate, autoritățile nu au niciun pic de atenție. Greșit, ba da!, se merge la vânătoare pe traseul deschis de noi! Un exemplu de cea mai necooperantă unitate administrativ teritorială de pe toată Via Transilvanica este tot acolo și este vorba de comuna Zăvoi, de unde traseul trebuie mutat în totalitate. Dacă am descrie realitatea din teren de pe acea comună, Facebook ar bloca postarea noastră. Vom încerca să căutăm resurse, care depășesc puterea organizației noastre în acest moment, acolo fiind nevoie de 2.000 tone de material, pe care să-l punem pe o lățime de 70 cm și o lungime de 20 kilometri. Domnul Romeo Duncă ne-a promis că încearcă să sprijine Via Transilvanica în interesul județului și să medieze cooperarea cu comuna Zăvoi, să găsim alt traseu. Dânsul a fost pe VT în ultima vreme și ne punem speranțele că a înțeles că este vorba despre un proiect de relevanță internațională și mai știe că, dacă nu vom găsi nicio soluție, va trebui să ajungem la Drobeta Turnu Severin prin ocolirea județului Caraș Severin, pentru că nu-i așa? – nu mor caii când vor câinii. Dacă sunteți de prin zonă și știți cum să influențați pozitiv această situație, vă rugăm să ne contactați, iar până atunci vă rugăm să ne votați pentru votul publicului la European Heritage Awards, prin pașii de mai jos, fiindcă acolo este un juriu care apreciază Via Transilvanica ca aparținând patrimoniului mai mult decât o fac unele comunități prin care trece și deja aduce beneficii. În încheiere, vă avertizăm că mersul pe asfalt este periculos, iar dacă doriți să parcurgeți integral traseul, această porțiune poate fi făcută cu autobuzul și, fiind o situație neprevăzută, ștampilele vor fi adăugate ulterior la Carnetul drumețului de către noi. Vă rugăm să nu uitați să votați proiectul Via Transilvanica, urmând pașii de mai jos, și să distribuiți mai departe ca să câștigăm votul publicului. Se poate vota până pe 26 august!”, informează reprezentanții Via Transilvanica.
foto: facebook Via Transilvanica