Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a demisionat din funcţie, postul urmând să revină PSD

El a fost numit în funcţie în 5 mai 2022, postul revenind la acel moment PNL.
Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) urmează să revină PSD odată cu punerea în aplicare a sistemului de rotaţie prevăzut în protocolul de guvernare dintre PSD şi PNL, declarau pentru Profit.ro surse politice apropiate social-democraţilor. Protocolul dintre cele două partide prevede ca Ministerul Finanţelor, la conducerea căruia se află în prezent Adrian Câciu, din partea PSD, să revină PNL. Deşi ANAF nu este prevăzut explicit în protocol, conducerea Fiscului a fost lăsată PNL, la conducerea instituţiei fiind pus preşedinte Lucian Heiuş. Conducerea ANAF ar urma însă să revină PSD pe acelaşi raţionament pe care a revenit şi PNL, anume că cine controlează Ministerul Finanţelor trebuie să lase ANAF celeilalte părţi.
„Mi-am înaintat astăzi demisia din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituţie şi le mulţumesc colegilor mei pentru profesionalismul şi implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulţumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reuşit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR şi toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate şi respect faţă de contribuabili”, anunţă Heiuş într-un mesaj postat pe Facebook.
El afirmă că în 2022, ANAF a reuşit să colecteze la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult faţă de anul precedent, şi să ramburseze TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, faţă de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei.
În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei, şi s-au încasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Iar faţă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor, se înregistrează un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, spune leful demisionar al ANAF.
În plus, în luna aprilie 2023, insituţia a trimis 780 de notificări către persoane fizice care nu-şi pot justifica veniturile.
Totodată, în acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.
În aceeaşi perioadă, cei de la Direcţia antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale – reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe – în sumă totală de 2.471,1 mil. lei şi au înaintat organelor de urmărire penală 289 acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 mil. lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 mil. lei.
„Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administraţia fiscală a deschis căi de acţiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum. Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF şi proiectele începute acum şi sper ca viitorul preşedinte să continue proiectele de digitalizare ale instituţiei”, conchide Lucian Heiuş.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *