Probleme administrative, prezentate ministrului Boloș în cadrul ședinței Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România

În cadrul ședinței Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, la care primarul municipiului Petroșani Tiberiu Iacob Ridzi este vicepreședinte, s-au discutat mai multe aspecte ce țin de administrația locală. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, prezent la această ședință a ținut să îi asigure pe toți primarii de sprijinul acestuia îi găsirea de soluții pentru problemele care apar în comunitățiile acestora.

”În calitate de vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România am participat astăzi la ședința Comitetului Director al AMR. Reuniunea de lucru a primarilor de municipii a cuprins și o serie de discuții fructuoase cu Ministerul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș. În cadrul întâlnirii, dl. ministru Boloș și-a exprimat disponibilitatea de a identifica soluții pentru problemele pe care le întâmpină autoritățile publice locale în implementarea proiectelor de investiții finanțate din fondurile europene, iar referitor la proiectele finanțate în exercițiul financiar 2014 -2020 care nu pot fi finalizate până la 31.12.2023, a menționat că urmează a fi lansată în consultare publică o ordonanță de urgență care să reglementeze cadrul legal cu privire la perioada de implementare”, precizează Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.

Tiberiu Iacob Ridzi mai menționează faptul că discuțiile purtate au avut mai multe teme. Printre acestea s-au numărat prelungirea perioadei de implementare a proiectelor finanțate în cadrul POR 2014–2020 și POIM 2014-2020 care au termen de finalizare la 31.12.2023 și care nu pot fi finalizate, din motive neimputabile beneficiarului; probleme întâmpinate de municipii în cadrul proiectelor implementate în perioada de programare 2014-2020; stadiul emiterii ordinelor comune stabilite prin OUG. nr. 122/2022; modificarea mecanismului de plată a cererilor de transfer din cadrul PNRR, respectiv introducerea posibilității decontării/rambursării cheltuielilor efectuate după semnarea contractului de finanțare; majorarea plafonului maxim al valorii estimate, prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 88/2020 sau modificarea cadrului legal prin completarea legislației cu eliberarea Certificatului privind nedeductibilitatea TVA pentru proiectele finanțate prin PNRR.

 

Monika Baciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *