Un bărbat a fost reţinut după ce şi-a înjunghiat fosta iubită

Un bărbat a fost reţinut de procurorii hunedoreni după ce şi-a înjunghiat fosta iubită, fapta având loc în scara blocului unde locuieşte femeia. Victima a fost dusă la spital şi are nevoie de cel puţin 20 de zile de îngrijiri medicale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat, pentru tentativă de omor.
”Din cercetările efectuate în cauză rezultă că, în dimineaţa zilei de 19.02.2023, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, în timp ce se aflau în municipiul Lupeni, la intrarea în scara blocului unde locuia efectiv persoana vătămată C.L.E.- fosta concubină, inculpatul P.C.P. a înjunghiat-o cu cuţitul în spate, în zona toracelui stâng, pe persoana vătămată, pricinuindu-i leziuni (plagă înjunghiată torace posterior stâng, pneumohemotorax stâng evacuat) care necesită pentru vindecare 20-25 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi i-au pus viaţa în primejdie”, se arată în comunicat.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *