Războiul declarațiilor din Primăria Deva continuă

După reproșurile pe care viceprimarul Mareș Răzvan i le-a adresat în conferința de presă primarului Florin Oancea a venit și răspunsul. Acesta și-a dat seama după ce a ajuns primar că echipa cu Răzvan Mareș nu poate să continue pentru că dânsul are alte obiective. În timp ce Florin Oancea vrea să facă doar administrație, viceprimarul încerca să-i submineze permanent  autoritatea. Mareș ar fi trebuit să-l sprijine în demersurile sale. Era stabilit în urma protocolului o colaborare între consilierii locali PNL și PSRO și având împreună o majoritate în consiliul local ar fi trebuit să rezolve cât mai multe din solicitările cetățenilor.

Tensiuni la început de mandat

În perioada care a trecut de la alegerea noului edil, lucrurile au început să se schimbe, Mareș Răzvan crezând că Florin Oancea este un primar decorativ, care merge la lansări de carte, la depuneri de coroane sau în vizite protocolare. Reamintesc că în perioada campaniei electorale mi-am pus întrebarea cum se vor înțelege doi oameni activi și astăzi avem răspunsul. Nu s-au înțeles și primarul a cerut întâi demiterea, cerință cu care o parte din consilierii locali nu au fost de acord și apoi ridicarea atribuțiilor viceprimarilor, lucru care s-a întâmplat. Florin Oancea spune că viceprimarul Mareș, avea majoritatea atribuțiilor rămase din perioada când primar era Mircia Muntean, adică acoperea cam toate compartimentele și a crezut că primăria este moșia lui. În campania electorală, Oancea le-a promis devenilor că va face treabă bună, așa încât în 2020 să iasă cu fruntea sus și aceștia să-l aleagă din nou. Mareș nu s-a obișnuit cu gândul că Oancea este primar și el nu poate să conducă primăria Deva atunci când primarul este în instituție. De aici au plecat tensiunile. După câteva încercări de stabilire a pozițiilor, Florin Oancea, a ajuns la concluzia că drumurile lor trebuie să se despartă.

Demontarea unor acuzații. De ce s-a oprit proiectul de la Sântuhalm?

Unul din reproșurile făcute de Mareș primarului a fost oprirea proiectului de la școala din Sântuhalm. Primul lucru făcut atunci când a venit în primărie, Oancea, a fost să analizeze ce buget va avea, pe ce  venituri se poate baza în anul 2018, putând astfel să stabilească ce investiții se pot realiza. A constatat că prin scăderea cotei de impozit pe venit de la 16% la 10% încasările se diminuează cu 1.500.000 de euro față de 2017. Soluția a fost eficientizarea serviciilor și reducerea cheltuielilor cu salariile prin noua organigramă.

Economii de 3.400.000 euro

Prin neacordarea procentului de 20% la salariu, procent cerut de angajații de la primărie în urma trecerii obligațiilor către stat, de la angajator la angajat, se face o economie de 1.800.000 de euro. Din oprirea distribuirii normei de hrană la poliția locală  se face o economie de 400.000 de euro. Prin reducerea personalului din noua organigramă cu 150 de persoane se va face economie de 1.200.000 de euro pe an. Toate acestea însemnând o reducere totală de 3.400.000 de euro. Banii vor fi folosiți pentru investiții însemnând reabilitare școli, drumuri, parcări supraterane, creșe și multe alte obiective necesare în Deva.

Proiectul de la Sântuhalm, risc major 

Revenind la proiectul pe fonduri europene cu școala de la Sântuhalm, Florin Oancea apreciază că este bine că se accesează fonduri europene pentru reabilitarea clădirii doar că obligațiile survenite în urma investiției nu vor putea fi îndeplinite deoarece cetățenii își doresc acolo o farmacie, un punct alimentar sau o unitate de desfacere a produselor de patiserie. Realitatea nu s-a potrivit cu intențiile inițiatorilor proiectului care doreau ca prin fondurile europene să se realizeze aici un centru de zi pentru persoanele vârstnice. Partea de cofinanțare din partea Primăriei Deva era la început de 100.000 de euro. Pe o perioada de 5 ani de zile ar fi existat obligația să lucreze aici 12 persoane, kinetoterapeut, fizioterapeut, maseur, doctor, asistente, a căror servicii se adresau doar persoanelor de peste 65 de ani. A întrebat locuitorii din localitate, preotul, dacă vor merge la acest centru de zi și la unison au răspuns că nu sunt interesați. Costurile cu cele 12 persoane angajate pe o perioada de 5 ani, cât trebuia să îi păstreze, ar fi fost de 500.000 de euro, bani suportați din bugetul local. Riscul major era ca la controalele inopinate care se fac în perioada post implementare, în acei 5 ani, să se constate că nu ajung aici în medie 30 de persoane de peste 65 de ani pe zi și să se retragă finanțarea de 700.000 de euro care va fi suportată în această situație de primărie. Concluzia a fost că bugetul local ar fi pierdut mai mult ca sigur, 100.000 de euro ca și cofinanțare, încă 500.000 de euro salariile personalului pe 5 ani și cei 700.000 de euro fonduri europene ce trebuiau restituiți, adică un total de aproape 2.000.000 de euro pentru o clădire care rămânea apoi fără destinație, ținând cont că acolo nu mai sunt elevi. Nu s-a gândit nimeni la perioada de post implementare, nu și-a pus nimeni întrebarea dacă este o investiție eficientă, utilă și aceasta în situația în care locuitorii din Sântuhalm nu și-au dorit acel centru. Așa că a stabilit că mai bine vor reabilita acea clădire pe părți, din bugetul local sau din împrumuturi, dar cu o destinație pe care și-o doresc cetățenii. Acesta sunt motivele pentru care Oancea a oprit investiția. Din păcate viceprimarii, timp de un an și jumătate, nu au analizat situația corect și nu i-a interesat că se pot pierde bani, ba mai mult, vin acum și acuză.

Parcare ratată

Investiția cu parcarea supraterană de la Spitalul Județean de Urgență din Deva ar fi fost de 10.000.000 lei luați printr-o linie de credit. Florin Oancea a analizat situația cu salariații de la compartimentele, juridic, urbanism, administrativ, economic. A realizat că s-a dat drumul la o licitație ce era deja în faza analizei tehnico–financiare, cu mai mulți ofertanți, fără a exista un Plan Urbanistic Zonal, obligatoriu în acest caz. “Au pus carul înaintea boilor. Vă dați seama ce se întâmpla dacă se ajungea la stabilirea câștigătorului care trebuia să proiecteze și să execute lucrarea și după aceea se dădea drumul la Planul Urbanistic Zonal? În același timp arhitecții au spus că nu poate fi amplasată parcarea în acea zona și în forma aceea din diferite motive tehnice. Sigur câștigătorul s-ar fi îndreptat juridic cu proces împotriva primăriei și ar fi câștigat, instituția fiind bună de plată. Mai grav, este faptul că toți arhitecții din Deva au spus în unanimitate că nu sunt de acord cu investiția, deoarece nu se încadrează în zonă nici volumetric, nici arhitectural. Ba mai mult, Consiliul Județean Hunedoara având un proiect în derulare pentru extinderea unității de primire urgențe, distanța  dintre cele două obiective ar fi doar de 6 metri și nu s-ar fi obținut aviz de la ISU. Posibil nici autorizația de funcționare nu ar fi eliberată, după ce construcția ar fi finalizată” a declarat primarul. În baza avizului negativ de la arhitecți și a lipsei Planului Urbanistic Zonal, Florin Oancea, a cerut oprirea licitației, lucru care s-a și făcut. El este convins că a luat o decizie corectă. Este de acord că avem nevoie de parcări supraterane, dar nu acolo. Soluția ar fi  construirea parcării în zona Ulpia, unde suprafața este mult mai mare și architectural se încadrează mai bine. Are în atenție construirea de parcări supraterane dar nu oriunde ci doar cu aprobarea specialiștilor.

Transport public local cu probleme

Există o finanțare europeană de 22.000.000 euro dar implementarea proiectului va dura probabil doi ani, până când și devenii vor avea un transport public local modern. Avem în acest moment o mare problemă și vorbim aici de un contract în derulare cu o firmă de transporturi, prelungit prin act adițional la 28 februarie 2016. Contractul este valabil până în 28 februarie 2018 după care nu mai poate fi continuat. De la 1 martie lucrurile se încurcă. Primarul a rămas în mână cu castanele fierbinți. De o săptămână caută soluții împreună cu juriștii din primărie pentru că există riscul, ca devenii, să nu mai aibe transport public local. Viceprimarii nu au făcut nimic în perioada 2016 – 2018 referitor la această problemă, adică nu au făcut nici un demers pentru a iniția o licitație. Puteau să o deruleze în anul 2017, în primăvară sau în vară, deoarece se știe că o asemenea licitație durează de la 3 la 7 luni dar nu au făcut-o și s-a ajuns ca acum, actualul primar să găsească o soluție, fără a avea cadru legal și timp suficient la dispoziție.

“ Stau acum și zâmbesc prin birouri și se uită cum se descurcă Oancea” a spus primarul. Se caută soluții, însă este o problemă pe care viceprimarii Răzvan Mareș (PSRO) și Ovidiu Moș (PSD) trebuiau să o rezolve la timp.

După cum a declarat, Florin Oancea, poate demonta acuzațiile care i se aduc deoarece toate hotărârile pe care le-a luat se bazează pe dorința lui de a munci în folosul și în interesul devenilor. Așa cum a promis în campania electorală va asigura cât timp va fi primar pentru deveni, ordine, curățenie și transparență. Se pare că surprizele vor continua.

 

Mircea GOIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *