Primul ghid de finanțare al Programului Regional Vest 2021-2027 în consultare publică

Drumurile județene din Regiunea Vest vor putea fi modernizate prin proiecte pe noua axă de finanțare 2021-2027. Astfel consiliile județene pot depune proiecte în acest sens pentru modernizarea drumurilor care prezintă uzură.

„Pot depune proiecte Consiliile Județene din cadrul Regiunii Vest, singure sau în parteneriat. Activitățile propuse spre finanțare urmăresc creșterea conectivității și accesibilității la nivelul Regiunii Vest; reducerea numărului de accidente rutiere; reducerea timpilor de călătorie; accesul facil al populației la locuri de muncă, servicii de sănătate, educație, cultură”, arată reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

500 km de drumuri județene au fost sau vor fi modernizate prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013 și POR 2014-2020. Totuși, 49% dintre drumurile județene din Regiunea Vest necesită modernizare.

Apelul de proiecte dispune de o alocare financiară de 107,75 milioane euro.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *