Brad sau molid de Crăciun

Reprezentanții Parcului Național Retezat vin cu o serie de precizări pentru a putea  alege mai bine bradul de Crăciun. Astfel pentru a putea face diferența între un brad și un molid trebuie să ținem cont de mai multe aspecte. Bradul are ace boante și neînțepătoare, iar molidul are ace ascuțite și înțepătoare.

„Să știm ce să-i cerem lui Moș Crăciun. Mulți „brazi de Crăciun” sunt de fapt, molizi. Recapitulăm: ace ascuțite și înțepătoare = molid; ace boante și neînțepătoare = brad. De Sărbători vă recomandăm să folosiți arbori de Crăciun cu rădăcină protejată sau la ghiveci, care pot fi replantați foarte ușor la începutul anului viitor. Pentru a fi apți pentru replantare, arborii de Crăciun trebuie ținuți în casă, pe perioada Sărbătorilor, departe de sursele de căldură, să fie udați zilnic și să fie pulverizată apă peste ace”, precizează cei din Parcul Național Retezat.

Ca în fiecare an Romsilva a scos la vânzare sute de mii de arbori pentru cei care doresc să achiziționeze unul natural cu un miros specific de sărbători.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *