DEVA: Medicamente în valoare de peste 25.000 de lei pentru preșcolari și elevi

Cabinetele medicale școlare din Deva vor fi dotate cu 36 de tipuri de medicamente și produse sanitare, iar suportul financiar este alocat de la bugetul local.

„Direcția de Asistență Socială Deva a semnat, săptămâna aceasta, un contract în valoare de peste 25.000 de lei, pentru furnizarea de medicamente și materiale sanitare necesare bunei desfășurări a activității în cabinetele medicale școlare din municipiul Deva, aflate în subordinea instituției.

 

Obiectul contractului: furnizarea a 36 de tipuri de medicamente și produse sanitare pentru cabinetele medicale școlare, conform solicitărilor medicilor și în conformitate cu Baremul de dotare a cabinetelor medicale din unitățile de învățământ școlar și preșcolar, prevăzut de legislația în vigoare.

Informații cu privire la denumirea produselor, precum și cantitățile achiziționate pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Informații publice – Achiziții publice.

 

Valoarea contractului: 25.783,64 lei – fără TVA, respectiv 28.321,74 lei – cu TVA. Prețul contractului este ferm și va fi plătit de la bugetul local al municipiului Deva.

Durata contractului: de la data semnării (21 noiembrie 2022) până la data de 22 decembrie 2022.

 

Produsele vor fi furnizate de S.C. „Alfa Farm” S.R.L. Roman, județul Neamț și vor ajunge în cabinetele medicale din școli și grădinițe la începutul lunii decembrie 2022.

În unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Deva funcționează, în prezent, 20 de cabinete de medicină generală și dentară, care acordă consultații și tratamente gratuite preșcolarilor și elevilor. Asistența medicală școlară este asigurată de 7 medici și 22 de asistente medicale, angajați ai Direcției de Asistență Socială Deva.

Din septembrie 2022, cabinetele medicale din școli și grădinițe au beneficiat de dotări în valoare totală de peste 150.000 de lei, constând în echipamente, materiale și produse sanitare, instrumentar medical, mobilier etc.”, informează DAS Deva

 

sursa foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *