Se dă startul unui apel de proiecte în valoare de 250 de milioane de euro, destinat autorităţilor publice locale, pentru investiții în obținerea independenței energetică
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene dă startul, marţi, unui apel de proiecte în valoare de 250 de milioane de euro destinat autorităţilor publice locale, pentru investiţii în echipamente şi utilaje care să vizeze obţinerea independenţei energetice. În total, autorităţile locale vor avea la dispoziţie 500 de milioane de euro pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile, atât pentru consum propriu cât şi pentru comercializare, spune instituţia.
Potrivit MIPE, „având în vedere efectele crizei din Ucraina, care au condus la creşterea preţului la materialele de construcţii în medie cu peste 60%, în timp ce preţul la utilităţile publice (energie, gaze naturale, combustibil) a crescut în medie cu peste 40%, Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, implementează în această perioadă măsuri în valoare totală de 1 miliard de euro, pentru sprijinirea mediului de afaceri şi a autorităţilor locale”.
500 de milioane de euro sunt alocate pentru eficienţa energetică a autorităţilor publice locale, care sunt nevoite să suporte din bugetele locale fondurile necesare pentru cheltuielile de funcţionare ale serviciilor publice din educaţie şi din sănătate.
„Producerea de energie verde trebuie să devină o prioritate de îndată pentru autorităţile locale, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializare, mai ales în condiţiile creşterii însemnate a preţurilor la utilităţi din ultima vreme. Este o schemă de finanţare prin care încurajăm autorităţile locale să adopte măsuri de producere a energiei verzi, destinată serviciilor publice cum sunt spitale, şcoli, iluminat public şi alimentarea cu energie termică a populaţiei”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Pentru a evita eventualele deficite bugetare la nivel local care ar pune în dificultate asigurarea serviciilor publice de bază către populaţie, autorităţile publice locale sunt nevoite să identifice atât soluţii pentru a reduce consumul de energie şi odată cu aceasta şi emisiile de gaze cu efect de seră (GES), cât şi surse noi, mai avantajoase, de obţinere a energiei din surse regenerabile, prin intermediul cărora pot gestiona şi suporta cheltuielile de funcţionare ale serviciilor publice destinate populaţiei, precizează ministerul.
Scopul măsurilor este să contribuie la un nivel mai ridicat de independenţă energetică a autorităţilor publice locale, prin obţinerea de energie din surse regenerabile (geotermală, solară, eoliană şi altele de asemenea natură).
250 de milioane de euro pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, dă startul, în data de 08 noiembrie 2022, ora 10.00, apelului de proiecte dedicat autorităţilor administraţiei publice locale – Măsuri pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul autorităţilor publice locale.
Apelul se aplică pentru proiectele care propun ca acţiuni investiţii în echipamente, utilaje, dotări specifice necesare pentru obţinerea de energie din surse regenerabile (cu excepţia biomasei), destinată consumului propriu. În categoria surselor de energie regenerabile se încadrează utilizarea următoarelor surse: eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală şi energia oceanelor, energie hidraulică, gaz de fermentare a deşeurilor, denumit şi gaz de depozit, şi gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz.
Se vor finanţa următoarele tipuri de proiecte: realizarea capacităţilor de producere energie electrică şi / sau termică în cogenerare din surse de energie regenerabilă cu excepţia biomasei pentru consum propriu; realizarea capacităţilor de producere energie electrică sau termică din surse de energie regenerabilă, cu excepţia biomasei, pentru consum propriu.
În cazul proiectelor propuse, categoriile de investiţii sunt: investiţii în echipamente, utilaje, dotări specifice necesare pentru obţinerea de energie din surse regenerabile destinată consumului propriu de energie al autorităţilor publice locale. În categoria utilizării surselor de energie regenerabile se încadrează panourile fotovoltaice, utilizarea apei geotermale, utilizarea energiei eoliene în zonele unde există potenţial de utilizare a energiei vântului, precum şi alte surse de energie regenerabile definite conform art. 2 din Legea nr. 220/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi investiţii în realizarea de unităţi de cogenerare, trigenerare noi destinate obţinerii de energie din surse regenerabile pentru consumul propriu al autorităţilor publice locale. Bugetul alocat apelului de proiecte este de 250 de milioane de euro.
Pentru proiectele vizând realizarea capacităţilor de producţie a energiei electrice şi/sau termice din surse regenerabile de energie cu excepţia biomasei pentru consum propriu grantul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi va fi de minim 500.000 euro şi nu poate depăşi 5.000.000 euro echivalent în lei la cursul Inforeuro din luna anterioară depunerii cererii de finanţare/ proiect de investiţii. Apelul este deschis din 8 noiembrie ora 10.00, până la 16 noiembrie ora 17.00. Cererile de finanţare se vor depune prin aplicaţia electronică IMM Recover, cu toate anexele solicitate prin ghid solicitantului.
250 de milioane de euro sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru comercializare
De asemenea, un alt apel ce urmează să fie lansat în următoarea perioadă vizează sprijinirea autorităţilor publice locale pentru producerea energiei regenerabile în vederea comercializării.
Apelul se aplică pentru proiectele care propun ca acţiuni investiţii în echipamente, utilaje dotări specifice necesare pentru obţinerea de energie din surse regenerabile (cu excepţia biomasei), destinată comercializării. În categoria surselor de energie regenerabile se încadrează utilizarea urmatoarelor surse: eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală şi energia oceanelor, energie hidraulică, gaz de fermentare a deşeurilor, denumit şi gaz de depozit, şi gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz.
Se vor finanţa următoarele tipuri de proiecte: Realizarea capacităţilor de producere energie electrică şi / sau termică din surse regenerabile de energie, cu excepţia biomasei, pentru comercializare;
Pentru aceste investiţii sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli: cheltuieli privind dotări pentru obţinerea de energie din surse regenerabile; cheltuieli privind realizarea, achiziţionarea, modernizarea de capacităţi de producţie noi sau existente la momentul depunerii cererii pentru finanţare, pentru obţinerea de energie din surse regenerabile; cheltuielile de preluare, conectare a energiei în sistemul energetic naţional. Bugetul alocat apelului de proiecte este de 250 de milioane de euro.
Pentru proiectele vizând realizarea capacităţilor de producţie a energiei electrice şi/sau termice din surse regenerabile de energie cu excepţia biomasei pentru comercializare se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi va fi de minimum 5.000.000 euro şi nu poate depăşi 15.000.000 euro echivalent în lei la cursul Inforeuro din luna anterioară depunerii cererii de finanţare/ proiect de investiţii, mai precizează MIPE.
Separat, în această perioadă MIPE are deschise apeluri de proiecte pentru eficienţa energetică a mediului de afaceri în valoare de 500 de milioane de euro, astfel că cei interesaţi încă au timp să depună dosare.
news.ro