Călător în Islanda (II)

Alarma „deșteptătoare” de la telefonul meu este un cântecel cuminte, bun mai degrabă să te-adoarmă decât să te trezească. A cântat și-a tot cântat, muncind câteva minute bune să mă convingă că s-a făcut dimineața. O dimineață  cu ora 7 a.m. pe ceas, dar cu întuneric ca-n miez de noapte, pe fereastră. La sfârșit de noiembrie, aici se crapă de ziuă abia în jurul orei 10 a.m. În decembrie va fi aproape toată ziua noapte, iar în iunie soarele va străluci întreaga zi. Zile și nopți polare. Mă smulg cu greu din somn, ca să-mi aduc aminte că mă găsesc, de ieri, imediat la sud de Cercul Artic, pe cea mai mare a doua insulă din Europa și cea de a optsprezecea  din lume, în cel mai vestic stat european. Să-mi aduc aminte, cu alte cuvinte, că mi-am petrecut noaptea în Reykjavik, capitala Islandei, „Țara de gheață și foc”, o țară cu doar 330.000 locuitori.

Locuiesc în hotelul Borg, cel mai vechi hotel de pe insulă, printre cele mai vechi din Europa, martor al unor evenimente care au făcut istoria Islandei. Aici mi-au făcut rezervare organizatorii Forumului Global al Femeilor Lideri Politici, unde am fost mandatată de Parlament să reprezint România. Dacă-l judeci prin comparație, hotelul are patru stele puțin cam palide.  Nu sunt interesată să mă cazez în condiții de mare lux, atunci când călătoresc. Doar curățenia, căldura și apa caldă mi se par esențiale, deci nu pun prea mare preț pe calitatea mobilierului și a corpurilor de iluminat, grosimea mochetei sau dimensiunea spațiilor, cu atât mai mult cu cât, indiferent care este scopul călătoriei, eu petrec foarte puțin timp în hotel. Totuși,  dacă iau în considerare dimensiunea mică a camerei, baia înghesuită, podeaua de scândură și mobilierul minimalist, prețul de 300 de euro pe noapte, pentru o cameră, mi se pare cam piperat. Mi s-a părut și cam friguros… Dar totul este  foarte curat și aranjat cu  bun-gust, mai ales în spațiile comune, în stilul  Art Déco.  Surprinde preocuparea de a construi spații intime, cu aspect familial, restaurantul hotelului dând senzația că te găsești într-o sufragerie mare, cu deschidere spre cămară și zonele de gătit. Cu numai 50 de camere, hotelul este destul de mic pentru a putea fi aranjat intim și cochet, spre deosebire de marile lanțuri de hoteluri unde predomină aranjamentele moderne, grandioase.

Islandezii angajați în hotel zâmbesc frumos și cald! Nici n-ar putea fi altfel, căci turismul, alături de pescuit și industria aluminiului, se numără între cele mai importante trei activități din care se obține Produsul Intern Brut islandez. Localnicii seamănă cu britanicii, dar  sunt, totuși, îndeajuns de diferiți de ei, de britanici, cei al căror zâmbet sec,  o grimasă ca o mască profesională, nu pot să-l sufăr. Iar  replicile lor politicos-ipocrite: “Yes, please!” „Now, Thank-you!” mă fac să cred că Marea Britanie este  locul unde nu  m-aș obișnui să trăiesc, cu una cu două!

Surpriza zilei a fost să văd bărbați făcând curățenie în camere! Nu sunt  vârstnici, să te gândești la niște pescari, obigați să se reprofileze, din cauza sănătății șubrezite pe  mare, și nici atât de tineri încât să poți presupune că sunt practicanți sau studenți. Cei pe care i-am întâlnit eu, patru la număr, au între 35-45 ani și statură mai degrabă atletică, sunt bărbați tineri, în putere. Singurul loc în lume unde am mai văzut bărbați-cameriste, a fost în Egipt, înainte de „primăvara arabă”. Dar acolo, prin tradiție, femeile nu interacționau decât foarte rar cu turiștii, și în niciun caz în spațiile de cazare, ci erau ținute ascunse acasă, în ateliere de confecționat suveniruri.

Jorik, bărbatul-cameristă de pe etajul meu, mi-a spus că  lucrează,” de bază”, cu normă întreagă, pe schimburi, 24 de ore cu 48 ore libere, ca tehnician într-o centrală de transformare a geo-energiei în energie electrică. Iar la hotelul Borg  are al doilea job, jumătate de normă. Astfel reușește să câștige echivalentul a 3500 euro pe lună. Are familie cu doi copii, iar soția lui este angajată de către municipalitate ca educatoare, plătită cu echivalentul a 1500 euro pe lună, salariul minim pe economie în Islanda. Cu banii ei reușesc să-și achite chiria. Nu se plânge că muncește mult sau greu. Și nici nu-i trece prin cap că, dacă schimbă cearșafuri, dă cu aspiratorul și spală băile camerelor la hotel, face o muncă umilitoare. Îi spun că n-am mai văzut în Europa bărbați care să curețe camere în hotel. Jorik râde și replică senin : „De ce? Este o treabă ca oricare alta… Și-apoi, pe la întâlnirile la care participi, n-ai aflat că islandezele noastre sunt ocupate să conducă, districte, orașe, chiar și țara?!” În hotel sunt angajați opt bărbați-cameriste, șase dintre ei cu normă întreagă,  și doar două femei. Apoi îmi povestește, mândru, că și soția lui este aleasă un fel de consilier civic, „fără bani” la ei în cartier, cu atribuțiuni să controleze ce program au, ce învață, ce mănâncă, cum se joacă puștii la școli, ce se întâmplă la cabinetele medicale, la cinematograf,  la sala de sport, etc. „Așa că am hotărât amândoi ca eu să-mi iau  al doilea job, aici.  Ea se pricepe bine la ce face, o laudă toți vecinii. În plus, se ocupă și de menaj. Mâncăm mâncare gătită de ea, ne tricotează haine, iar rufele le spăl eu, acasă. Altfel ne-am descurca mai greu cu banii.”-  își termină  Jorik, bărbatul-cameristă, explicația despre diviziunea muncii în familia lui,  o familie aflată într-o lume fără complexe resentimentare despre rostul social și economic al genurilor.

Micul dejun servit la hotel are de toate :  fasole cu cârnați și șuncă prăjită (celebrul mic dejun consistent, popular în Marea Britanie, Irlanda și în toate țările nordului),  internaționala omletă cu varianta „ou ochi”, trei-patru tipuri de salam, jambon, pește afumat,  pastramă,   cornuri franțuzești, dulceață, gem, unt, brânzeturi cinci- șase sortimente. Și fructe, toate felurile! Aveam să aflu, în aceeași zi, că balanța comercială a Islandei este  excedentară fiindcă, în ciuda climei potrivnice,  islandezii au construit microclimatul necesar obținerii pe insulă a cvasi-tuturor produselor pe care le consumă. Am mâncat banane, portocale, mere, zmeură, afine, fasole, varză, brânză, carne, etc. produse în sere și ferme islandeze, de către islandezi, funcțíonale la prețuri competitive, pe bază de energie geotermală, cu care i-a dăruit Dumnezeu.  Asta le-a fost dat, asta folosesc cu iscusință și cu hărnicie! Islanda  se leagă de Marea Britanie printr-un cablu subacvatic de 1000 km, cu o capacitate transportatoare de 700-900MW, pentru a exporta energia electrică obținută din energie geotermală! Totuși, între produsele alimentare, pâinea islandeză mi s-a părut înfiorător de scumpă: de 30 de ori mai scumpă decât la noi! Iar tricoturile de lână cu modelele lor naționale, au, la tejghea, prețuri indecent de mari! Hotărât lucru, Islanda nu-i o destinație pentru amatorii de cumpărături!

Deși mă așteptam să avem o zi cu program de dezbatere în cadrul  Forumului Femeilor Lideri Politici, așa cum se anunțase inițial de către organizatori, am aflat, în timpul micului dejun, că lucrările  vor începe abia mâine, ocazie să constat că nici aici, în Islanda, „planul de acasă și cel din târg nu se potrivesc”. Aveam să trec, pe parcursul șederii în Reykjavik, prin mai multe asemenea împrejurări. Iar islandezii au și ei un proverb cu înțeles, oarecum, similar: “peștele prins în năvod este, arareori, așa cum te aștepți să fie…”

Gluma-i glumă, dar este destul de supărător ca la „Oficiile de Informare Turiști”, aflate la tot pasul, să nu primești informații complete  despre serviciile pe care  le cumperi. Oficiile nu sunt coordonate centralizat de municipalitate sau de vreun minister, ci sunt constituite prin asocierea unor companii private,  nu percep taxă de informare, fiind susținute financiar cu procent din vânzările de servicii care se fac prin oficiu. Până să te dezmeticești, niște tinerei simpatici, interesați să-ți ia banii, îți vând bilete de transport la o companie care te transferă în două-trei auto, pe parcursul a 20-30 km, fără să te fi informat cineva despre transbordare. Căci, nu-i așa? „Unu-i peștele din năvod, și altu-i peștele pe care ți-l imaginezi…” Iar atâta vreme cât ai primit, totuși, pește, mai contează că în locul unuia mare ai primit trei mai mici?! Islandezii sunt de părere că nu… Dar când călătoria cu transbordări se face la temperatură cu  minus grade Celsius, dinspre baia termală de la Laguna Albastră, unde tocmai te-ai bălăcit în apă caldă, nu ți se mai pare interesant folclorul islandez, și parcă începi să-i regreți pe mult prea ”apretații” britanici, care nu-ți fac niciodată astfel de surprize. Mai ales dacă, în timpul călătoriei cu transbordări, mai lupți și cu un vânticel care suflă cu nădejde dinspre ocean.

Dacă ești interesat să cumperi un serviciu ce nu se găsește pe lista de ofertă a Oficiului, ești un om pierdut! A fost o adevărată aventură să caut un loc în care să-mi spăl și să-mi aranjez părul, pentru că participam, totuși, la niște întâlniri în care nu mă reprezentam doar pe mine, ci reprezentam o țară! Și nici hotelul meu cu patru stele cam palide, cum spuneam, nu oferă  acest serviciu.  În final  am renunțat să caut, hotărâtă să mă descurc singură, că n-o fi foc! Mi-a folosit să-mi amintesc cum spun, încă din tinerețe, cât de important este să te ocupi temeinic de ce ai “în cap”, și de abia mai apoi să te gândești, dacă mai ai timp și bani, la ce ai “pe cap”. Urmând o așa regulă, am o practică îndelungată în a-mi rezolva singură astfel de probleme. Mai mult sau mai puțin…

Va urma

Eleonora-Carmen HĂRĂU