Acţiuni de prevenire și combatere a infracționalității în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar din Valea Jiului, derulată de poliţişti
În cadrul cursul zilei de ieri, poliţiştii Biroului Siguranță Școlară, cei ai Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității, cei ai Birourilor Ordine Publică Petroşani şi Lupeni şi specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara au realizat o serie de activități care au vizat siguranța școlară şi prevenirea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe psihoactive în incinta unor unităţi de învăţământ din Petroșani și Lupeni.
Activităţile preventiv-informative au inclus prezentări de caz şi discuţii libere cu peste 190 de elevi de nivel gimnazial şi liceal şi 59 de cadre didactice din 5 unități școlare din Petroşani şi Lupeni. Astfel de activităţi cu caracter preventiv vor avea loc şi în perioada următoare.
IPJ Hunedoara