Recomandări Salvamont pentru turistul montan
Salvamontiştii din judeţul Hunedoara le recomandă turiştilor să fie prudenţi dacă intenţionează să vină la munte la acest sfârşit de săptămână, în condiţiile în care pe creste s-a depus un strat subţire de zăpadă, iar timpul de parcurgere al unui traseu creşte din cauza condiţiilor meteo şi a faptului că se înserează mai devreme.
În masivele Parâng şi Retezat, la peste 2.000 de metri, s-a depus un strat de zăpadă de câţiva centimetri, salvamontiştii estimând însă că acesta se va topi pentru că vremea se mai încălzeşte.
„Se poate urca la munte, însă turiştii trebuie să ţină cont de complexitatea traseul pe care vor să-l parcurgă şi de faptul că se va înnopta mai repede. Prin urmare, durata unui traseu nu mai corespunde cu perioada de lumină a zilei. De aceea, recomandăm parcurgerea unor trasee mai scurte şi mai uşoare”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
El a sfătuit turiştii să-şi descarce şi să-şi activeze aplicaţia de telefonie mobilă dezvoltată de unul dintre operatorii mari de telefonie mobilă, iar la nevoie să apese butonul de panică, ceea ce va permite identificarea lor pe trasee şi o recuperare mai uşoară de către salvatori.
Salvamont Hunedoara are, la acest sfârşit de săptămână, echipe de permanenţă la bazele Râuşor, Parâng, Straja şi Alunii Negri.
Monika BACIU