Polițiștii hunedoreni au identificat zeci de arbori tăiați ilegal pe raza comunei Densuș
Sancțiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul I.P.J. Hunedoara, în urma controalelor efectuate pe raza comunei Densuş
În cursul săptămânii trecute, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul specialiştilor Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat o serie de controale privind modul de punere în valoare, exploatare, transport și comercializare a materialului lemnos din suprafețe de teren acoperite cu vegetație forestieră situate atât fondul forestier național cât și în afara acestuia, pe raza comunei Densuș.
Cu ocazia acţiunii, poliţiştii au efectuat verificări pe suprafața a 5 partizi de masă lemnoasă pe picior, constituite pe suprafețe de teren situate în afara fondului forestier național, proprietate privată a unor persoane fizice, contractate spre exploatare unei societăţi comerciale reprezentate de un bărbat din comuna Densuș.
În urma acţiunii, poliţiştii au fost identificat 39 de cioate provenite de la arbori tăiați nemarcați și unele nereguli referitoare la modul de exploatare al materialului lemnos. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 23.000 lei, conform Legii 171/2010.
IPJ Hunedoara
sursa foto: arhivă