Lipsa consilierii de specialitate face ca multe minore să devină mame

Statistici îngrijorătoare în ceea ce privește nașterile în rândul minorelor. Sute de copii care s-au născut în județul Hunedoara în cursul anului trecut, au fost aduși pe lume de mame care nu au împlinit vârsta majoratului. Mai mult decât atât în 10% dintre cazuri și tatăl este minor.

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, 5 din 10 mame minore din România nu au fost niciodată la un control de specialitate – ceea ce a condus la o creștere de 4 ori a nașterilor premature, iar una din 6 adolescente care a avut un copil înainte de 15 ani va avea al doilea copil înainte de 18 ani. De asemenea, la nivel european, 43% dintre sarcini sunt nedorite.

Specialiștii în domeniu atrag atenția asupra riscurilor pe care le implică maternitatea precoce sau întreruperea sarcinii în rândul adolescentelor – de la modificările fizice și emoționale până la dificultățile sociale, care se reflectă atât asupra mamei, cât și a copilului.

O mare parte dintre tinerele care ajung să dea naștere la o vârstă foarte fragedă nu au beneficiat de o consiliere pentru a putea fi informate despre metodele contraceptive.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *