Economia digitală a României ar putea creşte până la 52 miliarde de euro în 2030
„Economia digitală a României ar putea creşte de 3,5 ori la aproximativ 52 de miliarde de euro în 2030 comparativ cu 14,8 miliarde de euro anul trecut, principalii factori de creşteri fiind investiţiile în IT&C şi comerţul digital”, potrivit raportului Digital Challengers on the Next Frontier realizat de McKinsey&Company.
Astfel, economia digitală a României ar putea ajunge să însemne în jur de 9,6% din PIB în 2030, comparativ cu aproximativ 6% din PIB în 2021.
Raportul reprezintă cea de a treia ediţie a unei serii despre economia digitală. Acesta compară potenţialul a zece economii din Europa Centrală şi de Est – denumite Digital Challengers (Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia) cu alte două grupuri din Europa: Digital Frontrunners (Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Ţările de Jos, Norvegia şi Suedia) şi Big 5 – grupul celor cinci mari economii europene (Franţa, Germania, Italia, Spania şi Regatul Unit).
Raportul Digital Challengers on the Next Frontier analizează oportunităţile prezentate de economia digitală în zece economii din Europa Centrală şi de Est – ţări mici şi mijlocii cu potenţial puternic de digitalizare rapidă.
Cele trei componente ale economiei digitale luate în considerare în raport sunt: comerţul digital (cheltuielile online pentru bunuri şi servicii), bugetele alocate IT&C (valoarea cheltuielilor guvernelor şi companiilor din toate sectoarele pentru hardware, software, infrastructură şi servicii conexe) şi cheltuielile offline pentru echipamente digitale (de exemplu, pentru PC, smartphone-uri, infrastructură IT, cloud etc.).
Economia digitală a acestor zece ţări din CEE a fost de 124 de miliarde de euro în 2021, comerţul digital reprezentând 68 de miliarde de euro, IT&C – 49 de miliarde de euro, iar cheltuielile offline pentru produse digitale – 8 miliarde de euro. Pe de altă parte, economia
digitală a acestor zece ţări ar putea ajunge la 330 de miliarde de euro în 2030 în contextul în care comerţul digital – principalul motor de creştere de până în prezent – va continua să se dezvolte, iar lansarea de afaceri noi şi digitalizarea sectorului public pot accelera creşterea segmentului IT&C.
Economia digitală a României a fost estimată la 14,8 miliarde de euro în 2021 – aproximativ 6% din PIB, conform raportului McKinsey&Company.
Dacă în 2030 va ajunge la valoarea estimată de 52 de miliarde de euro, economia digitală a României ar putea reprezenta aproape 9,6% din PIB.
În prezent, România este a treia piaţă ca economie digitală între cele zece ţări Digital Challengers, după Polonia (44 miliarde de euro) şi Cehia (18 miliarde de euro). Valoarea este împărţită între comerţul digital (9,8 miliarde de euro), cheltuielile pentru IT&C (3,5 miliarde de euro) şi cheltuielile offline pentru produse digitale – de 1,6 miliarde de euro.
Comerţul digital înseamnă 66% din economia digitală a României. IT&C poate deveni principalul motor de creştere până în 2030.
„În România, investiţiile în IT&C au înregistrat o creştere anuală de 8% între 2017-2021 ajungând la 3,5 miliarde de euro. Cu toate acestea, bugetele alocate acestui sector sunt încă reduse în comparaţie cu ţări precum Polonia (14 miliarde de euro), Cehia (9 miliarde de euro) sau Lituania (7 miliarde de euro). Dezvoltarea infrastructurii IT&C în România este în
dezvoltare, ceea ce poate duce la o mai mare alfabetizare digitală în rândul populaţiei. Astfel, investiţiile în IT&C pot deveni principalul motor de creştere pentru economia digitală până în 2030”, se mai arată în raport.
Comerţul digital reprezintă aproximativ 66% din economia digitală a României – acest segment a înregistrat o creştere anuală de 17% între 2017 -2021, aproape dublându-şi valoarea de la 5,2 miliarde de euro la 9,8 miliarde de euro. Dezvoltarea la scară largă a acestui sector poate fi observată şi din perspectiva IMM-urilor care vând online, procentul lor majorându-se de la 7% în 2017 la 17% în 2021.
România este a doua cea mai mare piaţă de comerţ digital din CEE, situându-se după Polonia (26,7 miliarde de euro) şi înaintea Cehiei (9,1 miliarde de euro).
Cu toate acestea, cheltuiala medie pe cap de locuitor pentru ecommerce şi rata de penetrare a acestuia sunt printre cele mai mici din regiune.
Astfel, un român cheltuia în medie anul trecut în jur de 506 de euro pentru achiziţii in online- în timp ce media Digital Challengers era de 673 de euro. Dintre Digital Challengers, ţările cu cele mai mari valori medii per capita pentru comerţ electronic sunt Lituania (1.064 de euro în 2021), Slovenia (866 de euro) şi Cehia (849 de euro).
În ceea ce priveşte rata de penetrare, în România segmentul digital reprezintă doar 14% din totalul pieţei de retail (68,9 miliarde euro), restul fiind reprezentat de comerţul offline (59,1 miliarde euro). Cu un procent de 14%, România are una dintre cele mai scăzute rate de penetrare a comerţului digital în total retail la nivel regional, media pentru Digital Challengers fiind de 16%.
„România este a doua cea mai mare piaţă de comerţ digital din Europa Centrală şi de Est după Polonia, românii cheltuind în medie aproximativ 500 de euro pe cap de locuitor, mai puţin cu în jur de 25% comparativ cu ţări similare. Pandemia de COVID-19 a accelerat considerabil dezvoltarea comerţului digital şi a dus la o schimbare semnificativă făcând trecerea de la plata la livrare la plăţile online cu cardul. Astfel, am observat o creştere de peste 60% a volumului de tranzacţii cu cardul între 2019-2021, Bucureştiul diferenţiindu-se în mod excepţional cu 45% din tranzacţii. Rata de penetrare a comerţului digital în România (14%) trebuie să crească cu peste jumătate pentru a atinge nivelul Digital Frontrunners (23%) şi să se dubleze pentru a ajunge la nivelul liderilor mondiali precum Marea Britanie sau China (~30%)”, afirmă Ovidiu Tişler, associate partner McKinsey&Company Bucharest.
Utilizarea inovaţiilor care oferă confort suplimentar (plăţi, omnichannel, livrare&returnări rapide şi personalizare bazată pe date) ar putea ajuta România să-şi dubleze dimensiunea pieţei de comerţ digital, ajungând la 19,6 miliarde de euro în 2030.
Cele mai mari categorii de ecommerce în România sunt: produse pentru casă şi electronice (39% din comerţul digital), servicii de transport (31%) şi segmentul de fashion (14%). În pandemie, categoria cu cea mai mare creştere a fost însă cea a produselor alimentare, valoarea acesteia majorându-se de la 123 de milioane de euro (2% din comerţul digital) în 2019 la 389 de milioane de euro în 2021 (4% din comerţul digital).
Digitalul înregistrează cele mai mari rate de utilizare în domeniile entertainment si turism.
Exporturile prin canale digitale ale ţărilor Digital Challengers au ajuns la peste 12 miliarde de euro în 2021, echivalentul a aproximativ 10% din consumul intern total.
Dintre cele zece ţări, România şi Cehia au cea mai mare pondere a exporturilor în totalul vânzărilor de bunuri prin comerţul digital. Acest lucru este determinat în principal de doi jucători care au o prezenţă în alte ţări: eMag (România) datorită operaţiunilor din Ungaria şi Bulgaria şi Alza (Cehia) care activează în Germania, Austria, Slovacia, şi Ungaria.
„România se distinge în cadrul Digital Challengers ca ţara cu cea mai mare pondere a exporturilor în comerţul digital – 24% – şi cu o balanţă comercială pozitivă. Aceste rezultate se datorează semnificativ operaţiunilor eMAG în Bulgaria şi Ungaria. Dacă includem şi serviciile comercializate digital, exporturile Digital Challengers ajung la aproximativ 12 miliarde de euro. Prin urmare, accesul la exportul de servicii digitale, cum ar fi jocurile, media, agregatoarele şi turismul, ar putea ajuta România să îşi crească şi mai mult valoarea exporturilor”, declară Ovidiu Tişler, associate partner McKinsey&Company Bucharest.
Un nivel mai avansat al digitalizării creează mai multă rezistenţă economică în faţa unei crize, spun analiştii.
„Cu toate că digitalizarea sectorului public progresează, ţările Europei Centrale şi de Est rămân în urmă faţă de cele ale Digital Frontrunners şi Big 5 în ceea ce priveşte penetrarea serviciilor de e-guvernare (59% vs. 63% vs. 81% dintre indivizi folosesc servicii de e-guvernare). Rata de penetrare a serviciilor de e-guvernare este de 15% în România, aceasta fiind cea mai scăzută dintre toate ţările europene”, afirmă ei.
Analiza arată că ţările mai digitalizate au înregistrat în medie o încetinire economică mai puţin severă în timpul primelor valuri ale pandemiei de COVID-19: o scădere cu 2,3% a dinamicii PIB pentru Digital Frontrunners, comparativ cu o scădere de 3,9% dinamicii PIB pentru Digital Challengers. Investind în digitalizarea companiilor şi a instituţiilor statului, ţările pot răspunde mai bine la crize şi pot atenua impactul economic.
„O lecţie clară a pandemiei este că digitalizarea permite creşterea economică şi oferă o rezistenţă mai bună în perioade de criză. Ţările cu o economie digitală puternică se adaptează mai rapid schimbărilor şi noilor cerinţe, răspunzând astfel mai bine oportunităţilor care apar”, adaugă Ovidiu Tişler.
McKinsey & Company este o firmă globală de consultanţă în management, prezentă în peste 65 de ţări şi 130 de oraşe.
McKinsey & Company şi-a deschis primele birouri în Europa Centrală şi de Est la începutul anilor 1990, la scurt timp după importantele schimbările democratice care au avut loc în regiune. Cu birouri în Bucureşti, Budapesta, Kiev, Praga, Varşovia şi Zagreb, deserveşte clienţi din domenii precum auto, bancar şi asigurări, retail, industrie grea, high tech, media şi telecomunicaţii.