Istoria de lângă noi. Izvorul de pe vremea romanilor

„Apa este bună şi rece. Exact ce trebuie!”, exclamă un tânăr, care a vrut să vadă cu ochii lui izvorul după ce, într-o zi toridă de vară, şi-a potolit setea cu apă care izvorăşte din malul surpat de lângă Mureş. Arheologii arată că apa vine dintr-o captare de pe vremea romanilor, iar localnicii spun că izvorul nu ar fi secat niciodată.

La câţiva kilometri de satul Veţel, acolo unde, în Antichitate, se întindea unul dintre cele mai mari castre ridicate de romani după cucerirea Daciei, localnicii beneficiază încă de pe urma infrastructurii construite de faimoşii ingineri ai Imperiului Roman. Sursa de apă este cunoscută mai ales de cei care au terenuri agricole în zonă, pe malul Mureşului. Atât sătenii, cât şi arheologii care lucrează pe situl antic folosesc apa, care vine din zona fostelor terme din străvechea Micia. I se spune „Izvorul roman”.

Locul este destul de greu de găsit, dacă nu eşti călăuzit de un localnic. Trebuie să străbaţi malul Mureşului pe o potecuţă care trece printre buruieni, urzici de peste un metru şi copaci crescuţi de-a valma.

Când ajungi într-o porţiune unde piciorul se scufundă din pricina umezelii, ştii că poţi să cauţi izvorul cu privirea. „Apa lui este foarte bună, opreşte setea. Eu vin la izvorul acesta de vreo cinci ani, dar tatăl şi bunicul meu, care sunt de aici, din sat, beau de aici de când se ştiu şi la fel şi înaintaşii lor. Ei mi-au povestit de acest izvor şi mi-a luat ceva până să îl găsesc. Acum vin şi umplu sticlele de aici ori câte ori am nevoie pentru că este foarte bună”, povesteşte Alex Brânzan.

Tânărul este pasionat de istorie şi lucrează în fiecare an pe şantierul arheologic Micia, sub îndrumarea celor de la Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

„Are un gust extraordinar de bun apa din acest izvor care vine pe un apeduct roman. Ştiu de el mulţi localnici care au holde pe malul Mureşului, dar îl folosesc şi arheologii de pe sit. Toată lumea zice: „Mergem la izvorul roman după apă”. Chiar dacă au fost secete mari, izvorul nu a secat. Şi ce este de remarcat este limpezimea apei. Cu toţii ştim ce culoare are apa adusă pe conductele moderne, care au doar câteva zeci de ani, poate mai puţin. Izvorul roman are apa limpede ca şi cristalul”, spune şi Silvia Olari din Veţel.

Ca să poată lua apă mai uşor, sătenii au înfipt în mal o bucată de ţeavă: „Practic, aici, oriunde scobeşti în pământ dai peste apă”, spune tânărul şi îşi demonstrează spusele râcâind cu o bâtă solul care musteşte. De fiecare dată când scoate lemnul din pământ, un firicel de apă curge la vale, către Mureş. Pe metri întregi, este apă peste tot, ceea ce înseamnă că izvorul captat de către romani este unul foarte bun.

Echipa de arheologi care lucrează pe situl de la Micia cunoaşte demult poziţionarea izvorului, dar şi povestea lui, explică şefa colectivului de cercetare, dr. Mihaela Simion: „După cum se vede şi în teren, el este la baza unui corp din termele de la Micia, lucru care se şi vede în ruptură.

Sunt multe poveşti despre apa de la Micia, dar, ce ştim clar, este că aici debutează unul din apeductele Miciei. Apa vine din Dealurile Herepeii, iar traseul conductei îl cunoaştem. Bineînţeles, că romanii au făcut treabă bună şi dăinuieşte munca lor peste mii de ani. Cei trăitori aici, pe aceste meleaguri, l-au transformat într-un izvor.”

Micia avea un întins complex de băi, ştiut fiind că termele sunt unul din cele mai cunoscute simboluri ale civilizaţiei romane. Frecventarea lor era una dintre activitățile favorite ale romanilor, indiferent de sex sau clasă.

Tot din „izvorul roman” îşi iau apa şi reenactorii care participă la festivalurile de reconstituire istorică din zonă. „Apa asta nu este doar rece şi cu un gust foarte bun, dar are şi o poveste frumoasă – o bei cu plăcere şi cu gândul că este un izvor captat în urmă cu două mii de ani şi adus din munte până pe malul Muzeşului. Iar asta este ceva! Cei din zonă, ne spun că din moşi- strămoşi iau apă de la izvorul ăsta”, spune Cristian Damiean, de la Terra Dacica Aeterna.

În malul rupt de viiturile de pe Mureş, la doi paşi de izvor, se şi zăresc urme ale construcțiilor antice. „Aici, în peretele de pământ, este un zid care se vede foarte clar, iar, la o distanţă de circa doi metri se vede şi al doilea. Între ele, se vede un strat de pietriş, este un fel de podea, bănuiesc eu. Sunt construcţii romane care se văd bine în pământ, apoi peste tot pe aici, sunt resturi de construcţii – spărturi de ţigle, de cărămizi, tot felul de fragmente”, spune Alex Brânzan.

După spusele istoricilor, este singurul izvor acest fel din judeţ: „Aici avem o sursă de apă, apă care vine, din câte ştim, printr-un vechi apeduct de la kilometri întregi, din locul unde a fost captată. Este o sursă bună de apă apărută în malul rupt de revărsările Mureşului. În Antichitate, acest râu curgea mult mai la nord, mai aproape de dealul Brăniştii. Bineînţeles că, de pe vremea romanilor, mai avem termele de la Geoagiu Băi şi Călan, dar acolo este vorba de apă termală. Tot pe dealurile Herepeii şi Veţelului avem şi două izvoare minerale. În partea de sus a Mureşului, aveam dealuri cu aceeaşi geneză Apusenii, motiv pentru care întâlnim aceleaşi elemente şi zăcăminte bogate”, explică arheologul Marius Barbu de la MCDR Deva.

După cucerirea Daciei, Micia a devenit o aşezare importantă unde trăiau peste cinci mii de suflete. Se întindea pe aproape 40 de hectare, era un punct vamal strategic, cu port la Mureş, cu ateliere numeroase şi un castru impresionant.

Arheologii au deja o vorbă – cine bea apă din izvorul roman se va întoarce mereu pe aceste locuri, spune Mihaela Simion: „Noi obişnuim să spunem că oamenii, care beau apă de aici, se îndrăgostesc de Micia şi nu mai pleacă!”

 

Laura OANA