Piaţa auto în 2017: Piaţa maşinilor rulate din import a atins cel mai ridicat nivel de când există statistici
Piaţa maşinilor rulate din import a atins anul trecut cel mai ridicat nivel de când există statistici, crescând cu 74% faţă de 2016, până la jumătate de million de unităţi, potrivit unei analize realizate de Autovit.ro pe baza datelor oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
”Cel mai mare nivel al pieţei a fost atins în 2008, când s-au înregistrat 300.000 de unităţi. De cealaltă parte, cel mai slab an pentru piaţa maşinilor rulate a fost 2011, când totalul nu a atins nici 100.000 de unităţi”, se arată în comunicat.
Tranzacţiile cu maşinile noi şi rulate au atins un record istoric în 2017, cele noi depăşind 100.000 de unităţi, iar cele rulate 1,1 milioane de unităţi. La cele rulate, 518.927 au reprezentat maşini din import, iar 496.723 au fost reînmatriculări. Spre comparaţie, în 2016, piaţa maşinilor rulate a ajuns la un număr de 641.909 unităţi.
”Anul trecut, piaţa de maşini noi a depăşit, după aproape un deceniu, 100.000 de unităţi, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani şi al patrulea an consecutiv de creştere”, se arată în comunicat.
Spre deosebire de anii anteriori, programul Rabla a avut un impact redus asupra pieţei auto în 2017, astfel că mai puţin de un sfert dintre achiziţiile din piaţă au fost efectuate prin intermediul acestuia, potrivit Autovit.ro.
”Pe de altă parte, subvenţiile acordate pentru achiziţia de maşini electrice au impulsionat această nişă, dat fiind faptul că 500 de persoane au aplicat pentru a-şi cumpăra astfel de autoturisme, în timp ce în anii trecuţi cererea era de până în 50 de maşini pe an”, se arată în comunicat.
În 2017, pe Autovit.ro au fost publicate peste 250.000 de anunţuri noi, martie fiind luna cu cele mai multe oferte în platformă, urmată de octombrie şi mai. Tot martie a fost şi luna cu cele mai multe maşini declarate vândute pe Autovit.ro – peste 6.000 de unităţi, în valoare totală de 55 de milioane de euro.
”Cele mai căutate brand-uri auto de pe Autovit.ro în 2017 au fost Audi, BMW şi Volkswagen. În ceea ce priveşte modelele de maşini căutate, acestea au fost Volkswagen Passat Audi A4 şi Volkswagen Golf”, se arată în comunicat.
news.ro