Județul Hunedoara va beneficia de investiții, în domeniul forestier. Ce lucrări va face Romsilva cu bani din PNRR

Romsilva anunţă că va face investiţii de aproape 110 milioane de lei, fără TVA, în lucrări de corectare a torenţilor, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Acestea vor avea loc în Bacău, Buzău, Suceava, Neamţ, Hunedoara, Prahova, Vâlcea şi Vrancea.

„Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va investi 109,56 milioane de lei, fără TVA, în lucrări d„ corectare a torenţilor, în urma semnării unui contract cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Romsilva.

Proiectul „Lucrări de corectarea torenţilor pentru reducerea riscurilor generate de viituri torenţiale în bazinetele amplasate în fondul forestier naţional administrat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva pe raza judeţelor Bacău, Buzău, Suceava, Neamţ, Hunedoara, Prahova, Vâlcea şi Vrancea”, parte a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prevede realizarea conceptului pentru lucrările de modernizare, refacerea a cel puţin şase structuri de reţinere a aluviunilor, ridicarea a cel puţin 30 de noi construcţii aluvionare, reîmpădurirea a patru hectare de teren, construirea de garduri de vegetaţie, prin aceste lucrări urmând a fi reabilitaţi peste 30 de kilometri de albii torenţiale.

Aceste investiţii, prevăzute în programul „Sisteme integrate de reducere a riscurilor generate de viituri torenţiale în bazinete forestiere expuse unor astfel de fenomene – Componenta 2: Păduri şi Protecţia Biodiversităţii (cod C2/I5)”, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, urmează a fi finalizate până la finalul primului semestru al anului 2026.

 

Potrivit sursei citate, lucrările de corectare a torenţilor pe albiile râurilor de munte, în fondul forestier administrat, diminuează undele de viitură şi reţin aluviunile, reducând astfel riscurile de inundaţii în aval.

Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *