Unităţile administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului Iluminat Public îşi pot crea conturile de utilizator în aplicaţia informatică

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă că, începând de marţi, unităţile administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului Iluminat Public îşi pot crea conturile de utilizator în aplicaţia informatică pusă la dispoziţie pe site-ul AFM. Ulterior, începând cu data de 19 august 2022, ora 10.00, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

AFM anunţă că bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 500.000.000 lei.

Din 16 august primăriile interesate pot crea conturile de utilizator în aplicaţia informatică, iar din 19 august solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă.

„Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi. Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale organizate de la nivel de comună, oraş sau municipiu care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică”, a transmis AFM.

Potrivit instituţiei, finanţarea în cadrul acestui program se va acorda în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, respectiv:

  • pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – maximum 1.000.000 lei;
  • pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori – maximum 2.000.000 lei;
  • pentru oraşe – maximum 3.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang 0 – municipiul Bucureşti – maximum 50.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang I – maximum 6.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang II – maximum 5.000.000 lei.

Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 150% a bugetului alocat Programului.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *