Postul de director de îngrijiri de la SJU Deva, scos la concurs
Spitalul Județean de Urgență Deva organizează concurs/examen pentru ocuparea funcției specifice comitetului director, respectiv de director de îngrijiri.
Criteriile specifice în vederea participării la concurs sunt:
- sunt asistenți medicali generaliști, moașe sau asistenți medicali cu grad principal;
- dețin gradul principal de cel puțin doi ani;
- sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licență/absolvire.
Concursul/examenul pentru ocuparea funcției de director de îngrijiri va avea loc la sediul spitalului. Până în data de 23 august se pot depune dosarele de concurs. În data de 31 august va avea loc concursul propriu-zis.
Detaliile concursului pot fi consultate pe site-ul unității spitalicești https://spital-deva.ro/spital/index.php/anunturi
Monika BACIU