RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 18 IULIE 2022
Anul secetei
Se spune că o nenorocire nu vine niciodată singură. Și într-adevăr, după pandemie, a venit războiul, iar acum, de ultimă oră, ne confruntăm cu o secetă cum n-a mai fost de zeci de ani. Românii nici nu mai țin minte de când s-a mai vorbit în țară de raționalizarea consumului de apă. Dar iată că de luni, furnizarea apei este restricționată în peste 200 de localități din 17 județe, din cauza secetei, iar 345 de localități din 11 județe au fântânile secate parțial. Conform Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), deocamdată, apa este suficientă pentru toți beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafață. Adică, volumele de apă din principalele lacuri de acumulare asigură necesarul de apă brut pentru toți beneficiarii care se alimentează în regim centralizat din sursa de apă de suprafață. În principalele 40 de lacuri, este disponibil un volum de apă de 3,35 miliarde de mc de apă, iar coeficientul de umplere este de 77,36%, ceea ce reprezintă însă în scădere față de perioada anterioară. Seceta afectează și producția agricolă în acest an. Din cele 80 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 19 secțiuni s-au înregistrat debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ, în bazinele Someș-Tisa, Banat, Olt și în special în bazinul hidrografic Siret și Prut-Bârlad. În afara secțiunilor de monitorizare a secetei, în secțiunile a 20 stații hidrometrice din râuri, sunt secate (Someș-Tisa 4, Crișuri 8, Siret 2, Prut 6), mai spune instituția.
MARȚI, 19 IULIE 2022
Când gura bate fundul. Buhnici, femei și vergeturi
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat marți în urma declarațiilor lui George Buhnici despre femei. Pentru toți cei care nu știu în ce lume trăiesc, pățania lui George Buhnici e o povață de manual. Astăzi nu poți enunța public lucruri, fie ele și adevăruri, dacă afectează imaginea cuiva. Adică, poți enunța, dar te costă! Practic, ce a spus George Buhnici? Că cei care se duc la mare (cu referință la bărbați preponderent) vor să vadă ”piele fără vergeturi” și că e normal (pentru bărbați din nou, inclusiv pentru Buhnici!) ”să ne uităm la țâțe și la buci”. Și ca făcătura să fie completă, vloggerul Buhnici a pus cireașa pe tort atunci când a declarat că e norocos pentru că soția lui ”arată ca o minoră”. Hopa! Adică, ce avem noi aici!? Declarațiile au fost amplificate pe Twitter și pe Facebook, iar Buhnici a fost trimis în corzi cât ai zice pește. A fost acuzat că discriminează femeile cu vergeturi, sau care au probleme de aspect în părțile erogene, frontale și/sau dorsale. În plus, Buhnici ar avea și suspecte afinități pentru nurii de minoră. Oricât a încercat apoi vloggerul să-și nuanțeze spusele, valul de critici de pe rețelele de socializare l-au copleșit. BCR a anunțat imediat că renunță la serviciile de promovare oferite de Buhnici, acesta fiind acuzat indirect de sexism și discriminare. Cei de la CNCD au precizat că vor analiza în ce măsură declarațiile lui George Buhnici alterează dreptul la demnitate al femeilor și în general al oamenilor din perspectiva aspectului fizic. Dacă se constată o faptă de discriminare, colegiul CNCD poate aplica o amendă contravențională între 2.000 și 100.000 de lei. Femeile cu vergeturi vor fi răzbunate!
MIERCURI, 20 IULIE 2022
Răspuns la criză! Franța naționalizează energetica
Situațiile de criză impun măsuri de criză. În Franța, fața principală a crizei este sistemul energetic din țară. Acesta este reprezentat de ”Électricité de France” (EDF), care este cea mai importantă companie de utilități din Franța, având peste 156.000 de angajați și producând aproximativ 22% din energia electrică din Uniunea Europeană. În mijlocul celei mai grave crize energetice din ultimele decenii, Franța vrea să readucă EDF, încărcată de datorii (datoriile EDF vor crește cu 40% în acest an, până la peste 61 de miliarde de euro), în proprietatea integrală a statului, pentru a ține sub control facturile de electricitate ale gospodăriilor şi, în același timp, să facă investiții masive pentru a reduce dependența ţării de combustibilii fosili aduși din Rusia. EDF produce circa 70% din electricitatea Franței în centralele sale nucleare. În regim privat, EDF nu a avut însă niciodată forța financiară necesară ca să modernizeze reactoarele nucleare care au o fiabilitate tot mai scăzută, în timp ce construcția de noi instalații, evaluate, ca investiție, la circa 50 de miliarde de euro, s-a lovit continuu de depășiri de costuri care au dus la amânări continue. Ideea de a naționaliza companiile de energie devine din ce în ce mai populară în Europa. La începutul primăverii Germania, puternic dependentă de energia din Rusia, a aprobat o modificare legislativă care permite Guvernului să devină proprietar al companiilor din energie, ca o măsură de ultimă instanță pentru asigurarea aprovizionării în eventualitatea unei situații de urgență. În cazul EDF, statul are 84% din acțiuni. Pentru achiziția restului acțiunilor guvernul francez ar urma să plătească 5 miliarde de euro, la prețul curent de la bursă. În România, nimeni încă nu a pomenit de posibilitatea reîntoarcerii la stat a sistemului energetic național în totalitate.
JOI, 21 IULIE 2022
Pe cuvânt de general. Premierul asigură că România are gazul necesar trecerii prin iarnă
Joi, premierul României, dl general Nicolae Ciucă a transmis un mesaj important în situația actuală. Românii pot să fie liniștiți. Alimentarea depozitelor de gaze naturale românești este în parametri conveniți la nivelul UE. Ba, mai mult, la începutul lunii iulie, România a reușit să depoziteze mai mult de jumătate din necesarul de 80 la sută umplere depozite, cantitate care asigură trecerea țării prin iarnă. Primul-ministru a dat asigurări că nu va fi nicio problemă ca până la 1 noiembrie capacitatea de depozitare să ajungă la 80%. La nivelul lunii iulie 2022, comparat cu luna iulie 2021, România are în depozitele de gaz natural mai mult cu 200 de milioane de metri cubi. ”În momentul de față nu există niciun fel de temere ca România să nu aibă gazul necesar pentru iarna 2022-2023”, a spus joi premierul Nicolae Ciucă.
VINERI, 22 IULIE 2022
Amenințarea mondială a foamei forțează înțelegeri între ruși și ucraineni
Invadarea Ucrainei de către Rusia lui Putin cuprinde toate dramele unui război sângeros, dar nu și pe cele ale unui război ”total”. Dincolo de nenorocirile, durerea și moartea pe care rachetele și trupele rusești le răspândesc în Ucraina, există calcule făcute la rece pentru a nu tăia toate punțile dintre ruși și ucraineni, pe de-o parte și apoi, mai departe, dintre Rusia și Occident. Un război ”total” în Ucraina, așa cum a fost de la un moment dat Cel De-al Doilea Război Mondial, ar însemna astăzi un export mondial de foame, șomaj, întuneric și frig. Pentru că ar însemna sistarea totală a livrărilor de gaz rusesc în Europa și blocajul total al exportului milioanelor de tone de cereale din Ucraina și Rusia, doi dintre cei mai importanți producători din lume. Situația e mai mult decât delicată pentru toată lumea. Pentru Occident, pentru că e nevoit să rămână în relație cu Rusia agresoare dat fiind faptul că fără gazul rusesc, economia UE se clatină periculos. Pentru Rusia, pentru că are nevoie de banii din Vestul ”nazificat” și, prin urmare, nu poate opri negoțul cu resurse. Ca rezultat, cu morții și distrugerile din Ucraina pe firmament, toată lumea (mai puțin ucrainenii!) are interesul ca relațiile economice să continue ”ca de obicei”. Așa se explică de ce Rusia a reluat joi furnizarea gazelor prin conducta Nord Stream 1, după o pauză de zece zile, cauzată de o revizie tehnică. Și tot așa se poate explica acordul semnat vineri între Rusia și Ucraina, acord de la care se așteaptă să permită exportul a milioane de tone de cereale din porturile ucrainene blocate de la Marea Neagră. Acordul, s-a spus, a încununat două luni de discuții mediate de ONU și Turcia, care au avut ca scop ceea ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a numit un „pachet” care să restabilească exporturile de cereale ucrainene și, în același timp, să ușureze livrările de cereale și îngrășăminte rusești, în ciuda sancțiunilor occidentale dure impuse Moscovei. Iată, un nou compromis care aruncă în ridicol critica generală la atrocitățile pe care armata rusă le provoacă ucrainenilor! Globalizarea și interdependențele ei economice face ca atitudinea occidentală față de agresiunea rusească cunoască stări schizofrenice, pe de o parte suport militar pentru Ucraina și critici crunte, dar juste, la adresa Kremlinului, pe de altă parte, înțelegeri pe șest cu Putin, pentru derularea și pe mai departe a aranjamentelor de comerț de dinainte de război. Specialiștii în spațiul rus sunt de părere că actuala situație întărește poziția regimului lui Putin care, pas cu pas, începe să dețină controlul în relația cu UE. Și ce dovadă mai bună că Rusia face jocurile mai bine e însăși faptul că la nici 24 de ore de la semnarea acordului pentru deblocarea exportului de cereale ucrainean, armată rusă a bombardat portul Odessa, chiar unul din porturile prin care procesul de export trebuia să înceapă. O aroganță tipic rusească care să indice cine-i șeful.
SÂMBĂTĂ, 23 IULIE 2022
Nu i-a plăcut! Mesaj pentru Viktor Orban la Tușnad
Un bărbat a afişat un banner cu mesajul ” Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!”, sâmbătă, în timpul discursului premierului ungar Viktor Orban, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad. O replică, ce-i drept punctuală și amatoristică, la propaganda de stat revizionistă pe care Ungaria o face de ani de zile privitor la Ardeal. Protestatarul a fost identificat ca fiind dl Mihai Tîrnoveanu, un ultranaționalist cu discurs antimaghiar, fondator al publicației și asociației ”Calea Neamului”, cu discurs pe alocuri extremist. Mesajul afișat pe banner a fost o trimitere la motto-ul celei de-a 31-a ediții a taberei de la Băile Tușnad: „Ce este etern!”. Multă vreme, familia Tîrnoveanu a reușit să se amestece neobservată în mulțime, care i-a remarcat prezența abia atunci când au desfășurat bannerul. În momentul respectiv, au izbucnit huiduieli și înjurături, iar manifestanții au fost luați în evidență de agenții de securitate. Imediat după mini-incident, a venit și reacția premierului maghiar. Acesta, ironic, citat de presa națională, a spus ”Politicos, precum poliția din Budapesta procedează când evacuează drogații de pe poduri”, făcând referire la protestele care au avut loc în capitala Ungariei săptămâna aceasta. Adică, numai niște drogați ar putea pretinde de față cu Viktor Orban că Transilvania este pământ românesc? Tîrnoveanu, care a fost escortat din zona taberei, a declarat reporterilor că au venit să spună premierului Ungariei şi celorlalţi participanţi la Tusványos „adevărul de bază” că „Transilvania este pământ românesc”. Întrebat în ce sens este Transilvania pământ românesc, el a răspuns: „în toate sensurile”.
DUMINICĂ, 24 IULIE 2022
Fotografia săptămânii
Naturalețe. Așa cum alte femei îți etalează noile silicoane, sau formele corectate prin operații estetice, o indiancă a decis să-și afișeze mustața naturală în mediul online. Ea spune că nu se simte deranjată de interesul din jurul părului ei facial. „Îmi iubesc mustața”, declară Shyja, în vârstă de 35 de ani. Și e normal să fie așa, din moment ce mustăcioara doamnei este sută la sută naturală. Nu se știe părerea domnului Buhnici despre inițiativa indiencei.
Monica Pană