Accident cu victimă pe DN7, între Orăștie-Deva
În data de 20 iulie 2022, la ora 07:16, în tânăr în vârstă de 29 de ani, din oraşul Călan, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 7, pe sensul de mers Orăştie – Deva, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, care se deplasa pe acelaşi sens de mers, intrând în coliziune faţă-spate cu aceasta.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a tânărului în vârstă de 29 de ani, care a fost preluat de către un echipaj medical fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
IPJ Hunedoara