Lucrările la noul pod din Defileul Jiului se apropie de final
Lucrările la noul pod din Defileul Jiului se apropie de final. Drumarii anunță că nu vor mai fi instituite restricții de tonaj pe drumul ce leagă Valea Jiului de Oltenia.
„Progresul fizic al podului peste Jiu de pe DN 66, din zona Lainici, este de peste 90%. Se montează dispozitivele de acoperire a rosturilor, urmează să se monteze în perioada următoare parapetele de protecție pe pod și rampe. Pentru finalizarea rampei podului de pe sensul Petroșani-Târgu-Jiu circulația rutieră se va desfășura pe un sens de mers dirijată cu semafor. Astfel că nu mai este nevoie de instituirea restricției rutiere”, arată DRDP Craiova.
Valoarea contractului este de 19.872.901,81 lei fără TVA. Obiectivul prevede reabilitarea DN66 prin reamenajarea sectoarelor cuprinse între km 105+000 – 105+580 și km 106+220 – km 106-965 cât și construirea unui pod nou peste râul Jiu de la Meri, poziționat la km 105+250, în conformitate cu standardele românești și europene pentru traficul prevăzut, asigurând un grad sporit de siguranță a traficului.
Monika BACIU