Avertizare cu cod Galben și Portocaliu. Vor urma trei zile de caniculă

Meteorologii anunţă trei zile cu temperaturi care pot ajunge la 38 de grade Celsius în toată ţara.

Meteorologii anunţă trei zile cu temperaturi care pot ajunge la 37 - 38 de grade Celsius / Cum va fi vremea în Bucureşti

„Valul de căldură se va extinde şi se va intensifica în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă Agenţia Naţională de Meteorologie pentru zilele 29 iunie, 30 iunie şi 1 iulie.

O avertizare cod portocaliu a fost emisă pentru acelaşi interval pentru zonele de vest şi nord-vest.

„În zilele de miercuri (29 iunie), joi (30 iunie) şi vineri (01 iulie), valul de căldură va fi persistent în vestul, nord-vestul şi local în centrul teritoriului, iar temperaturile se vor apropia de valorile maxime extreme ale perioadei”, transmite ANM.

 

Se vor înregistra frecvent valori de 37…38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.

ANM a emis şi o prognoză specială pentru Bucureşti

Conform datelor ANM, în intervalul 28.06.2022 ORA 10:30 – 29.06.2022 ORA 09:00, vremea va fi călduroasă, iar temperatura maximă va fi de 31…32 de grade. Cerul va fi variabil, iar trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat.

În intervalul 29.06.2022 ORA 09:00 – 01.07.2022 ORA 21:00, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Vor fi temperaturi maxime de 34…36 de grade şi minime de 18…21 de grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată în după-amiaza zilei de vineri (01 iulie).

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *