Amenzi de 4.000 de lei pentru trei bărbați din comuna Certeju de Sus
Polițiștii Biroului Combaterea Delictelor Silvice au efectuat, la data de 09.01.2017, o acțiune privind modul de gestionare și exploatare a materialului lemnos de către diferite persoane, pe raza comunei Certeju de Sus.
În cadrul acţiunii, pe un teren situat în afara fondului forestier național (proprietate privată a unor persoane fizice), au fost identificate 17 cioate nemarcate, în stare verde, provenite de la arbori tăiați fără drept de către un bărbat de 50 de ani, din comuna Certeju de Sus.
De asemenea, polițiștii au identificat, în aceeași zonă, doi bărbaţi din comuna Certeju de Sus, care au tăiat, fără drept, câte un arbore din specia cer, la indicațiile și din proprietatea unui vecin.
Poliţiştii au luat măsura sancționării contravenționale a celor în cauză, cu amendă în valoare de 4.000 de lei. La acţiune au participat şi reprezentanţii Gărzii Forestiere Timișoara.
Biroul de presă al IPJ Hunedoara