CAS Hunedoara: ”Medicii de familie vor putea semna noile contracte cu CAS”
Într-un comunicat de presă emis duminică seara, la ora 21:00, conducerea CJAS Hunedoara anunță că vor putea semna noile contracte cu CAS și ceilalți medici de familie, care n-o făcuseră, în urma protestului lor.
”În ultimele trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică, toţi cei 135 de medici de familie din judeţul Hunedoara care nu au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor din anul 2017, în termenul legal, au depus cererile pentru încheierea contractelor de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, cu durată determinată (până la 31 martie a.c.), precum şi toate documentele necesare în termenul stabilit pentru contractare.
Ţinând cont de condiţiile excepţionale în care se desfăşoară această etapă specială de contractare a serviciilor medicale în asistenţa medicală primară, luni, 08 ianuarie, membrii Consiliului de Administraţie se vor întruni într-o şedinţă extraordinară, pentru a aviza revizuirea strategiei şi a calendarului de contractare, astfel încât, începând cu orele 14.00, medicii de familie să poată semna contractele pentru perioada ianuarie – martie 2018, finalizând procesul de contractare”, precizează oficialii CJAS Hunedoara.
Aceștia mai dau asigurări că cei aproximativ 300.000 de asigurați hunedoreni vor putea beneficia de servicii medicale primare gratuite, începând de astăzi.
citește și: