Câți bani a alocat Guvernul în sectoarele zootehnice de bovine, suine și avicole

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a declarat, joi, după şedinţa de Guvern, despre ordonanţa care prevede sprijin pentru sectorul agricol, că pe cele trei sectoare au fost alocate 170 de milioane de lei pentru sectorul bovin, 167 de milioane lei pentru crescătorii de suine şi 116 milioane lei pentru cei din avicol.

Ministrul Agriculturii a anunţat că în şedinţa de Guvern s-a constituit cadrul legal pentru acordarea unui sprijin în valoare de 454 de milioane de lei, pentru fermierii din sectorul zootehnic, respectiv crescătorii de bovine, suine şi cei din sectorul avicol.

„Această Ordonanţă de Urgenţă prevede ca în perioada următoare, folosind cadrul temporar pentru sprijinul covid, să putem veni în sprijinul fermierilor noştri, cu această schemă de ajutor de stat. Pe cele trei sectoare au fost alocate 170 de milioane de lei pentru sectorul bovin, 167 de milioane lei pentru crescătorii de suine şi 116 milioane lei pentru cei din avicol.

Potrivit ministrului, demersul, extrem de important, este în continuarea celor deja implementate, pentru că până la aceatsă dată, în primul trimestru al anului 2022, s-a plătit din bugetul de stat peste 1,3 miliarde lei, ajutoare către fermierii români.

news.ro
sursa foto: agrointel.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *