NO WOMEN, NO CRY. Femeile nu mai au loc în „echipa câștigătoare” a generalului PNL
Recentul congres extraordinar al PNL l-a pus pe generalul Ciucă în competiție cu generalul Ciucă și a câștigat, cu 1016 voturi, unul dintre ei. Dar marea lovitură de imagine a congresului pare să fie alta: dispariția completă a femeilor din „echipa câștigătoare” a PNL.
După cum puteți observa și în fotografia de titlu, nicio femeie nu a fost adăugată/ îngăduită trupei de scenă care a pozat făloasă alături de noul președinte Nicolae Ciucă, transmițând, astfel, națiunii bărbăția exclusivistă a liberalilor generalului.
Unii ar putea acuza jurnaliștii care au sancționat această nouă imagine a PNL de cârcoteală, dar înghesuiala masculilor liberali în fotografia puterii peneliste nu este de ieri, de azi. Întotdeauna această înghesuială a lăsat cu greu să scape în poză vreo femeie, și aceea dintr-un grup restrâns de vreo două-trei preferate ale liderilor.
În plus, câte femei din PNL cunoașteți să facă parte din nucleul dur care dictează de câțiva ani ce se întâmplă în partid? Niciuna, vă spun eu, să nu vă mai chinuiți căutând. Femeile din PNL sunt folositoare doar când sunt scoase în față să spele cumva imaginea deciziilor proaste ale marilor bărbați de partid și de stat.
O dovadă în plus a acestei izolări a femeilor în structurile de decizie ale PNL poate fi observată mai simplu din analiza componenței Biroului Executiv Național al PNL (o găsiți pe saitul lor):
Președinte – bărbat,
Secretar general – bărbat,
prim-vicepreședinți – 4 bărbați,
vicepreședinți – 29 de bărbați și 3 femei,
membri – 16 bărbați și o femeie.
Mai limpede nu se poate.
Ce-i determină pe politicienii liberali să-și marginalizeze femeile, nu știm cu exactitate. Ceea ce știm cu siguranță este faptul că am văzut, de-a lungul timpului, politicieni liberali femei care își depășesc cu mult – ca implicare, determinare și eficiență – colegii convinși de supremația și importanța strategică a testosteronului în PNL.
Dar ce faine sunt discursurile tribului masculin din fruntea liberalilor despre locul femeii în politică și grija pentru o corectă reprezentare a lor la toate nivelurile!…
Cine știe, poate e doar o măsură de protecție internă în partid: No Women, No Cry – ar putea spune făloșii lideri PNL – și nu în înțelesul piesei lui Bob Marley, ci în cel comun din limba engleză!
Credit foto: g4media.ro