Oferta tehnică depusă pentru proiectarea şi execuţia secţiunii E şi finalizarea secţiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva este neconformă
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că oferta tehnică depusă de o asociere din Turcia pentru proiectarea şi execuţia secţiunii E şi finalizarea secţiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva este neconformă, astfel că licitaţia va fi reluată.
„Joi, 10.03.2022, CNAIR anunţă că va relua licitaţia pentru contractul de „Proiectare și execuţie lucrări pentru obiectivul major de investiţii Autostrada Lugoj – Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D” deoarece oferta tehnică depusă de ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia) este neconformă. În urma derulării procesului de evaluare, CNAIR a constatat faptul că propunerea tehnică depusă de către asocierea turcă este neconformă, în baza prevederilor legale aplicabile în domeniul achiziţiilor publice”, a transmis CNAIR.
Conform sursei citate, întrucât singura ofertă depusa în cadrul procedurii de atribuire a fost respinsă, procedura a fost anulată, în conformitate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice: „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: a) dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă”.
CNAIR a arătat că va face toate demersurile, în regim de urgenţă, pentru reluarea rapidă a noii proceduri de atribuire pentru acest contract.
În 14 februarie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că o asociere de constructori turci a ofertat pentru proiectarea şi execuţia secţiunii lipsă din Autostrada Lugoj-Deva (A1). Sunt 9,13 km de autostradă care va include 2,13 km de tunel, iar întregul proiect va fi finanţat din fonduri europene.
Valoarea estimată a contractului este de 1.363.135.841,00 Lei fără TVA, sursa de finanţare fiind fonduri europene nerambursabile. Lungimea traseului este de 9,13 km, din care 2,13 km de tunel. Termenul de finalizare prevăzut este 10 luni proiectare şi 28 de luni execuţie, conform factorilor de evaluare din Documentaţia de Atribuire. Conform condiţiilor din Acordului de mediu, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secţiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate şi a impactului negativ cu implicaţii majore asupra mediului.
news.ro