Provocare unică din Apuseni. Mărţişorul care sporeşte viaţa

Recuperator măiastru al unui străvechi meşteşug, Răzvan Supuran, singurul meşter hârtier din ţară, aduce anului o nouă provocare : mărţişorul plantabil. „Noi ne propunem să sădim, în toată ţara, şase milioane de mesteceni, nişte copaci foarte generoşi cu oamenii”, spune bărbatul cu vocea molcomă şi inima plină de bucurie. Are şi de ce: meşterul din Ribicioara nu doar reciclează hârtie uzată, ci transformă un simbol al primăverii într-un gest dătător de viaţă.

Românul care a salvat o îndeletnicire pierdută, cea a realizării manuale a hârtiei, lucrează în aceste zile la un proiect nemaiauzit. Hârtiile sale cu seminţe şi flori devin o multitudine de  mărţişoare plantabile, care, după ce sunt dăruite şi purtate de 1 Martie, pot deveni un minunat colţ de natură. În „Atelierul de carte” din satul Ribicioara, meşterul lucrează de luni de zile la acest proiect în care a pus trudă multă şi suflet cât cuprinde.

Lucrează într-o fostă şură tradiţională din gospodăria cumpărată pe Valea Ribicioarei, un loc superb unde muntele păstrează iarna, zăpada, şi farmecul naturii întreg anul.

Lucrează în frig şi umezeală, printre teancuri de cartoane şi bidoane pline cu hârtie tocată. „Pasta de hârtie reciclată, ca să devină coală, trebuie pusă într-o suspensie de apă. Aici alăturăm seminţele: avem mesteceni, trifoi, lavandă şi crăiţe”, povesteşte Răzvan Supuran, în timp ce amestecă laolaltă ingredientele. Cu chipul blând şi vorba deprinsă cu cuvinte bune, cu barba albă şi gesturi largi, meşterul pare un străvechi alchimist decis să transforme banalul în minunăţie.

Hârtia sa realizată manual e cu atât mai apreciată cu cât meşterul foloseşte doar hârtie uzată: „Toate deşeurile de hârtie pot fi reciclate, este un mare avantaj al lor. Firele care sunt extrase din trunchiuri rămân în masa hârtiei şi sunt o materie primă, în sine. Pot fi folosite în foarte multe feluri, inclusiv pentru a depozita seminţele care, odată puse în pământ, germinează. Deja am folosit pentru producţia de hârtie plantabilă peste două tone de deşeuri din care vor ieşi milioane de seminţe, iar o parte se vor transforma în aceşti copăcei minunaţi, mestecenii”, povesteşte bărbatul.

După ce amestecă bine pasta în vana mare din atelier, îşi suflecă mâinile şi trage aer adânc, să-şi facă curaj. Îi e pur şi simplu frig: „Temperatura apropiată de cea de îngheţ din atelier ne ajută să conservăm aceste seminţe. Ele, pentru a putea germina în primăvară, când temperatura pământului atinge 10 grade, trebuie să treacă prin minim două săptămâni de perioadă de îngheţ. Doar în aceste condiţii se poate face hârtie plantabilă, chiar dacă fizic este extrem de greu pentru că lucrăm cu apa la temperatură mică pentru a menţine aceste seminţe vii.”

Din vană, „culege” amestecul cu o sită dreptunghiulară, sită care va da şi dimensiunile colii. Are grijă la stratul de pastă care rămâne după ce apa este în mare parte îndepărtată. Meşterul se apasă greu peste sita întoarsă peste o textilă, pentru ca materialul să se poată desprinde mai uşor de suport. Rând după rând, pastă peste textilă, totul devine un mare „tort”, care se pune în presa de stoarcere. Folile sunt scoase şi puse la uscat, după care, merg la îndreptat. Usucă colile în camere sau în pivniţa încălzită. Înşirate de-a lungul firelor, bucăţile de hârtie dau locului culoare şi aromă.

Hârtia plantabilă obţinută manual după reţeta sa este un deliciu pentru toate simţurile – textura e inedită, aroma e dată de florile de levănţică şi culoarea lor e punctată de „vitraliile” ca de miere create de petalele de flori portocalii.

Atinsă, hârtia cântă sub degete sau foşneşte sub palmele meşterului. Şi, dacă asculţi bine, auzi pădurea. Pe întinsul cald, mici broboade de viaţă duc dorul pământului. „Seminţele de mesteacăn sunt atât de mici că nici nu se văd din strat, cele care se pot observa uşor sunt cele de trifoi, care sunt mai mari şi se pot observa alături de florile de lavandă. Pe lângă mesteacăn, am adăugat levănţică uscată, pentru că, pe lângă miros, ea protejează hârtia, dar şi celelalte seminţe. Trifoiul e pus pentru simbolistica lui, cea a norocului, alături de alte plante de câmp”, poveşteşte meşterul, în timp ce taie colile în mici pătrate, care au toate atuurile pentru a deveni parte din natură.

În gospodăria sa, e plin de viaţă. Ciobăneşti pletoşi păşesc alături de puiuţi cu ochi ca năstureii, căţeluşi care fugăresc pisici sau se plimbă alături de un ţanţoş cocoş alb devenit doică îngăduitoare.

Soarele tresare în milioane de sclipiri de zăpadă, izvorul limpede coboară prins între malurile îngheţate, pădurea picoteşte în haine dalbe până la poalele sătucului din Apuseni.

Meşterul ţine între palme un bol încărcat de seminţe roşcate: „Am ales mesteacănul pentru că este una dintre primele specii care apar într-un spaţiu, unde natura a suferit o calamitate. E una dintre primele plante care răsar în spaţiile pustiite. L-am ales pentru a ne demonstra că, împreună, fiecare putem prin gesturile noastre de zi cu zi să ne refacem viaţa, pe care simţim că nu o mai trăim. Mesteacănul este un copac foarte frumos, încărcat de mitologie şi de poveşti, dar, dincolo de asta, el are o rată foarte mare de germinare de 60%, creşte în orice zonă şi este puţin pretenţios”, îşi apără omul alegerea pentru mărţişoarele plantabile.

Încet, povestea se întoarce la rădăcini: „Înainte, Mărţişorul era un şnur negru împletit cu unul alb, iar firele, care se agăţau în copaci, simbolizau regenerarea şi protecţia locului. Generaţiile noastre au pierdut aceste gesturi, practic, nici nu mai cunoaştem înţelesurile iniţiale ale mărţişorului, acest simbol al marii sărbători a primăverii celebrată de milenii.”

Ideea de mărţişor, care să se poată planta, i-a venit în timp ce lucra: „În timp ce făceam hârtie, am înţeles că ea este o masă vegetală de fibre, care poate să găzduiască alte materiale, dar şi să le primenească, să le susţină să se dezvolte. O sămânţă pusă într-o asemenea coală este în mediul ei natural. Hârtia nu este doar suprafaţă, este şi adâncime, grosime, unde se pot pune multe alte materiale decât cele cu care suntem obişnuiţi de industria hârtiei – poţi adăuga pilitură de fier, pilitură de diamant, flori, petale, culori, te miri ce…”

Aşezată în lumină, simţi cum foaia prinde culoare şi viaţă. Răzvan Supuran lucrează hârtie manuală de aproape un sfert de veac, timp în care a descoperit sute de reţete, a construit cărţi unicat, care au ajuns în toată lumea. Este un om al binelui şi dedicat vieţii bune, dar aspre, aproape de natură.

Se gândeşte mult la semenii săi, la românii care şi-au rătăcit calea: „Suntem un popor care şi-a pierdut identitatea: ne pierdem tradiţiile, folclorul, nu doar industria şi producţia.

Mărţişorul e alt simbol acum, decât era mai demult pentru inima românului. Tot mai mult, mitologia noastră devine o pagină albă.

Vechiul mărţişor era simbolul renaşterii continue, iar bucăţica aceasta de hârtie cu seminţe devine o coală albă, pe care poate să o rescrie fiecare om care o foloseşte, prin plantare. Însămânţăm nu doar şase milioane de mesteceni, ci facem un gest pentru inimile noastre, să trăim cu dragoste de oameni între noi, nu cu teamă de ceilalţi. Nu avem nici o şansă să facem pace pe pământ cu război! Să avem curajul bunului simţ, cel de a trăi în pace cu noi, cu natura.”

Meşterul hârtier din Ribicioara a realizat până acum peste patru mii de coli, din care a scos jumătate de milion de mărţişoare, care se pot transforma în milioane de copaci şi flori. Un petec unicat din viitoarea natură costă doar cinci lei. Regăsit doar în această parte a lumii, obiceiul Mărţişorului este inclus în patrimoniul UNESCO. Muzeografii spun că sărbătoarea Mărţişorului este una deosebit de importantă pentru români, chiar dacă şi-a pierdut înţelesurile vechi: „Marca trecerea dintre iarnă şi primăvară, chiar începutul anului agrar. Iniţial, era confecţionat din două fire – unul alb şi altul negru, iar, mai nou, e alb cu roşu. Împletite, ele simbolizau firul vieţii. Aveau rolul de a proteja de lucruri rele precum deochiul, de boli şi alte influenţe nefaste. Aducea sănătate şi chiar prosperitate pentru persoana care îl purta. Odată cu cântatul cucului sau sosirea berzelor, era pus într-un pom înflorit pentru fertilitatea livezilor”, povesteşte Monica Duşan, muzeograf la Expoziţia de Istorie Locală şi Etnografie, secţia din Brad a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Aceasta se declară încântată de proiectul meşterului hârtier: „Mărţişoarele lui Răzvan Supuran sunt unicate: el valorizează deşeurile, hârtia şi reface un ciclu – de la copacul tăiat ajuns deşeu, apoi hârtie cu seminţe, pentru ca, odată plantat mărţişorul, să devină din nou copac. El reproduce un ciclu complet al naturii.”

În casa sa modestă, dar primitoare din Ribicioara, Răzvan Supuran, plămădeşte milioane de vieţi în hârtii, care vor fi livrate alături de şnurul alb-roşu. Este şi dispus să îi înveţe pe cei care nu ştiu, o parte din tainele făuririi hârtiei vieţii: „Este suficient ca mărţişorul să fie umezit şi, la timpul potrivit, să îl plantaţi, să îl acoperiţi cu un pic de pământ.”

În hârtia plantabilă a mărţişoarelor, seminţele de flori, trifoi şi mesteacăn aşteaptă nerăbdătoare să se întoarcă în pământ şi să dea rod.

Visul meşterului din Apuseni este şi o provocare la plantare: „Vă invităm ca, de 20 martie, la Echinocţiu, când sperăm ca pământul să aibă temperatura potrivită, să ne alăturăm gândurile şi inimile şi, fiecare dintre cei care au un astfel de mărţişor, să le plantăm împreună, în tăcere. Nu mai avem nevoie de spectacol, avem nevoie de fapte. Haideţi să reîmpădurim şi să ne împrietenim!”

 

Laura OANA