A scăzut numărul beneficiarilor de servicii de tip rezidențial
În domeniul protecției persoanelor cu dizabilități a continuat reforma pentru dezinstituționalizare. În prezent, toate centrele destinate îngrijirii și asistenței persoanelor adulte cu dizabilități au capacitate sub 50 de locuri.
Pe parcursul anului trecut, Centrul de Îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități nr. 2 Brad și-a început activitatea cu beneficiarii. Totodată, Centrul de Îngrijire și asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități Petrila a fost reorganizat.
„În cele 9 centre de îngrijire și asistență și în cele 3 locuințe protejate erau îngrijiți la finalul anului un număr de 313 de persoane cu dizabilități. Comparativ, numărul persoanelor cu dizabilități beneficiare de servicii de tip rezidențial a scăzut în anul 2021, la 313, față de 319 persoane la sfârșitul anului ”, arată raportul DGASPC Hunedoara.
În schimb, a crescut numărul persoanelor care au beneficiat de servicii de recuperare. În anul 2021 în evidențele DGASPC figurau 210 persoane, față de 105 cât au fost în anul 2020.
A scăzut, însă, numărul persoanelor încadrate în grad de handicap care se află în familii a scăzut în 2021 la 18.520 față de 18.966 în anul 2020.
Monika BACIU