Doar 24 de km de autostradă recepționată în acest an
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a recepţionat în acest an numai 24 kilometri de autostradă, lucrările fiind tergiversate din cauza problemelor generate de constructori sau apărute în teren, care au necesitat timp şi multă birocraţie pentru rezolvare. La începutul anului, fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc anticipa că vor fi daţi în folosinţă circa 90 de kilometri de autostradă în 2017.
În luna martie, CNAIR a recepţionat primii 15,4 km de autostradă din acest an, pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Din decembrie 2015, aceasta a fost prima inaugurare a unui nou segment de autostradă, se arată într-un comunicat al companiei de drumuri.
În noiembrie, au fost recepţionaţi încă 8,7 km, din autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea, pentru sectorul Gilău-Nădăşelu, sector care va fi deschis circulaţiei anul viitor, după finalizarea lucrărilor începute în acest an la podul care va traversa Someşul Mic, în continuarea A3, spre Câmpia Turzii, preconizată pentru august 2018.
Dintre toate proiectele de autostrăzi aflate în construcţie la acest moment, cel mai avansat este lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, de 12,45 km, care ar putea fi deschis circulaţiei în luna ianuarie, termenul fiind amânat după ce comisia de pre-recepţie a constatat că există o serie de lucrări nefinalizate sau care nu au respectat proiectul tehnic.
Tot anul viitor urmează să fie recepţionate şi loturile 2 şi 4 ale aceleiaşi autostrăzi, ultimul dintre sectoare fiind aproape finalizat.
Mai sunt în lucru lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, realizat în proporţie de 73%, dar şi trei sectoare ale autostrăzii Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea, cu un total de peste 37 de kilometri, care se află însă în faze incipiente de execuţie, din cauza unor blocaje la eliberarea autorizaţiilor de construcţie.
Ceva mai avansate sunt lucrările la sectorul Ungheni-Ogra ale aceleiaşi autostrăzi, cu o lungime de circa 10 km, realizate în proporţie de 60%.
CNAIR a lansat în 2017 proiecte de circa 4 miliarde euro în licitaţie publică, cel mai important vizând autostrada Sibiu-Piteşti, estimată la 3,3 miliarde euro. Pentru loturile 1 şi 5 ale autostrăzii, ofertele se află în faza de evaluare, urmând să intre în 2018 în etapele de proiectare şi execuţie.
Compania pregăteşte lansarea licitaţiilor şi pentru loturile 2, 3 şi 4 ale autostrăzii.
Un alt proiect scos la licitaţie în 2017 a fost pentru noua autostradă de Centură a Capitalei, respectiv Sectorul de Sud, cu o lungime de 51 km şi o valoare estimată la 580 milioane euro, care va intra anul viitor în faza de proiectare.
Compania de drumuri menţionează că este pregătită pentru iarnă, după ce a cumpărat 300.000 de tone de sare, a semnat toate acordurile cadru şi subsecvente. Totodată, a inventariat şi verificat utilajele pentru deszăpezire.
news.ro