Rețele de gaz extinse cu bani europeni

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene anunță finalizarea evaluării cererilor de finanțare depuse în a doua sesiune a apelului „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale”. În județul Hunedoara, opt administrații locale au depus cereri de finanțare, însă, pentru început doar patru dintre acestea au fost selectate pentru a primi finanțare.

În urma evaluărilor au fost selectate pentru finanțare, în limita alocării disponibile, primele 15 proiecte cu cel mai mare punctaj. Proiectele câștigătoare au obținut între 70,75 și 72,25 puncte.

Localitatea Crișcior și județul Hunedoara se află pe primul loc la nivel național, la egalitate cu localitatea Rieni din Bihor și localitatea Nojorid din Bihor, ca punctaj obținut. Cu 72,25 de puncte, în localitatea Crișcior va fi implementat proiectul „Dezvoltare de rețele inteligente de distribuţie a gazelor naturale pentru autoritățile publice locale: CRIȘCIOR, ILIA și DOBRA”. Proiectul are o valoare totală de 131,830,203.23 lei.

Municipiul Brad va implementa proiectul  „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în municipiul Brad. Județul Hunedoara”. Acesta are o valoare de 66,223,961.69 lei. Comuna Baru a depus proiectul „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comunele Baru, Sântămăria Orlea şi Sălaşu de Sus, Județul Hunedoara”, cu o valoare de 69,373,570.06 lei. Ambele localități au obținut 72 de puncte.

Și comuna Baia de Criș va primi finanțare pentru proiectul „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale in comunele Baia de Criș, Vața de Jos si Ribița, județul Hunedoara”. Valoarea totală a proiectului este de 104,443,694.53 lei.

„În urma primei sesiuni a apelului, au fost selectate 10 proiecte care prevăd instalarea de rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în 18 localități. În a doua sesiune de depunere a proiectelor au fost încărcate în sistemul informatic MySMIS  219 de proiecte. După verificarea administrativă și a eligibilității au fost respinse 96 proiecte, iar 123 s-au calificat în ultima etapă de evaluare (tehnico-financiară)”, arată Ministerul Fondurilor Europene.

Comuna Gurasada, Certeju de Sus și Bretea Română nu au fost selectate pentru a primi finanțare, iar proiectul municipiului Lupeni a fost respins.

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” sunt prevăzute obiective de investiții pentru rețele de distribuție de gaze naturale, unde vor putea fi depuse proiectele care au rămas în afara limitei valorice ale apelului lansat în POIM.

În cadrul celor două sesiuni ale apelului POIM au fost depuse 243 proiecte în valoare totală de 2,56 miliarde euro, sumă de 10 ori mai mare decât alocarea maximă a apelului (235 milioane euro).

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *