Factură de un milion de lei la energia electrică pentru Primăria Petroșani
Municipalitatea de la Petroșani a reușit să obțină pe Bursa Română de Mărfuri cel mai mic preț la energia electrică de la începutul anului. 990 lei/MWh este prețul la care a cumpărat municipalitatea energie, față de 3300 de lei cât era pentru luna ianuarie.
„Administrația publică de la Petroșani s-a confruntat în aceste zile cu o situație extrem de dificilă din punct de vedere al tarifelor la energia electrică. La finele anului trecut, furnizorul de energie pentru tot ceea ce înseamnă iluminat public a denunțat unilateral contractul, din cauză că tariful convenit (de 600 lei/MWh) nu mai era sustenabil pe piața de energie liberalizată. În aceste condiții, am fost nevoiți, conform reglementărilor legale, să achiziționăm energie electrică de la un Furnizor de Ultimă Instanță (FUI), la un tarif sufocant pentru bugetul local, de 3.300 de lei/MWh. Practic, am fost obligați să contractăm și să achităm un tarif de 5 ori mai mare de cât plăteam pe ultimul contract”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Încă din anul 2013, Primăria Petroșani este afiliată la Bursa Română de Mărfuri.
„În această dimineață, ca urmare a demersurilor noastre, am reușit să obținem pe Bursa Română de Mărfuri (…), cel mai mic preț înregistrat de la începutul anului, de 990 lei/MWh, în urma unei proceduri de achiziție la care au participat trei ofertanți”, mai spune primarul.
Noul tarif urmează să intre în vigoare cel mai târziu din data de 1 februarie 2022. Cantitatea tranzacționată este de 3.600 de MWh/an, cu un consum mediu de 300 MWh/lună.
„Din păcate, pentru luna ianuarie suntem nevoiți să achităm circa un milion de lei pentru energia electrică, deși am luat toate măsurile posibile pentru a limita factura, respectiv modificarea programului de funcționare a iluminatului public, decuplarea iluminatului de sărbători mai repede decât era preconizat, reducerea consumului de energie electrică la instituțiile din subordinea Primăriei Municipiului Petroșani”, mai spune primarul din Petroșani.
Spre comparație, în luna decembrie factura la energie electrică a fost de aproximativ 200.000 de lei.
Monika BACIU