Prima zi de duminică din luna iunie e declarată ca Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind declararea primei zile de duminică din luna iunie ca Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer, informează Administraţia Prezidenţială.
Pe 21 decembrie 2021, proiectul a fost adoptat decizional de către Camera Deputaţilor.
„În înţelesul prezentei legi, supravieţuitorii de cancer sunt persoanele care nu mai prezintă boala după încheierea tratamentului, persoanele care primesc în continuare tratament pentru a reduce riscul de recidivă a cancerului şi persoanele care au boala sub control, au puţine simptome şi care primesc tratament pentru a gestiona cancerul ca boală cronică. În scopul marcării Zilei naţionale a supravieţuitorilor de cancer, se organizează, la nivel naţional şi local, manifestări ştiinţifice, educative şi cultural-artistice consacrate conştientizării şi informării cetăţenilor despre provocările şi soluţiile privind îmbunătăţirea calităţii şi creşterea duratei de viaţă a supravieţuitorilor de cancer”, arată proiectul de lege adoptat marţi de către deputaţi.
În săptămâna premergătoare Zilei naţionale a supravieţuitorilor de cancer, autorităţile administraţiei publice centrale şi instituţiile publice desfăşoară manifestările prevăzute la art.2, după cum urmează:
„a) Parlamentul României desfăşoară manifestări cu participarea organizaţiilor neguvernamentale pe tema proiectării unei legislaţii prietenoase cu supravieţuitorii de cancer;
b) Ministerul Muncii şi Solidaritaţii Sociale şi instituţiile aflate în coordonarea, sub autoritatea şi în subordinea acestuia desfăşoară manifestări cu participarea organizaţiilor neguvernamentale, sindicale şi patronale pe temele reintegrării la locul de muncă, a incluziunii sociale şi a beneficiilor de asistenţă socială a supravieţuitorilor de cancer;
c) Ministerul Sănătăţii şi instituţiile aflate în coordonarea, sub autoritatea şi în subordinea acestuia desfăşoară manifestări cu participarea organizaţiilor neguvernamentale, sindicale şi patronale pe temele accesului la servicii medicale şi medicamente şi a alimentaţiei supravieţuitorilor de cancer;
d)Ministerul Finanţelor desfăşoară manifestări cu participarea organizaţiilor neguvernamentale, sindicale şi patronale pe tema accesului la produse financiare, în special credite şi asigurări, a supravieţuitorilor de cancer;
e) Ministerul Educaţiei şi instituţiile aflate în subordinea acestuia desfăşoară manifestări, cu participarea organizaţiilor neguvernamentale, sindicale şi patronale, pe teme de stil de viaţă sănătos, de solidaritate şi sprijin privind reintegrarea în şcoală a copiilor supravieţuitori ai cancerului”, potrivit sursei citate.
De asemenea, de Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer, Parlamentul României asigură proiecţii reprezentative pe clădirea Palatului Parlamentului între orele 22.00 – 24.00.
În săptămâna premergătoare Zilei naţionale a supravieţuitorilor de cancer, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi persoanele fizice şi juridice pot desfăşura manifestările Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni şi/sau aspecte de la manifestările dedicate Zilei naţionale a supravieţuitorilor de cancer.
news.ro