A fost promulgată legea care vizează reducerea birocraţiei din cadrul sistemului de sănătate

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, informează Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ promulgat, vineri, de către şeful statului are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2017, care prevede stabilirea unui ansamblu de măsuri ce vizează reducerea birocraţiei din cadrul sistemului de sănătate. Intervenţiile legislative se referă, în principal, la:

– majorarea limitei de vârstă până la care, în cazul unor afecţiuni grave ale copilului bolnav, pentru care nu se acordă certificat de handicap şi pentru care persoana îndreptăţită, potrivit legii, poate beneficia de concediu medical şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav, respectiv de la 7 ani la 16 ani;

– stabilirea afecţiunilor grave pentru care nu se acordă certificat de handicap de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi cuprinderea într-o listă care va fi aprobată prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

– reglementarea cadrului legal pentru realizarea şi implementarea soluţiilor informatice pentru administrarea sistemului electronic pentru concedii medicale, precum şi stabilirea sursei de finanţare, implementarea în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a modificărilor din domeniul fiscal determinate de schimbările legislative intervenite prin Ordonanţa de urgenţă nr.79/2017;

– reglementarea veniturilor în raport cu care se calculează indemnizaţia de maternitate.

 

news.ro

foto: medici-familie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *