Spitalul din Hațeg, dotat cu sute de panouri fotovoltaice

Spitalul orășenesc din Hațeg a fost dotat cu sute de panouri fotovoltaice. Investiția a fost realizată cu fonduri europene.

„La poatele Munților Retezat, în orașul Hațeg, din județul Hunedoara, Spitalul Orășenesc a fost reabilitat cu ajutorul fondurilor europene.  Aproape 200 de panouri fotovoltaice și 40 de panouri termice solare au fost montate pe acoperișul unității, printr-un proiect în valoare de 11,3 milioane lei (9,1 milioane lei – fonduri nerambursabile), ce a mai cuprins: izolarea termică a fațadei, inclusiv înlocuirea tâmplăriei exterioare existente; modernizarea instalațiilor termice, sanitare și electrice; măsuri de reducere a consumului de energie pentru încălzire, răcire și ventilarea clădirii; lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri; sisteme de producere a energiei electrice și termice, din surse regenerabile, funcționale”, arată ADR Vest.

Proiectul, al cărui beneficiar a fost Primaria Hateg, a fost implementat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3, „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *