Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care introduce TVA redus la 5% pentru comercializarea cărţilor în format electronic

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede a iniţiativă legislativă se propune extinderea sferei de aplicare a cotei reduse de TVA de 5% şi asupra comercializării cărţilor în format electronic, în scopul susţinerii lecturii, mai ales în rândul generaţiilor tinere care folosesc intensiv dispozitivele electronice.

Legea pentru modificarea art. 291 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost semnată de 102 parlamentari de la toate partidele, PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi şi va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Potrivit proiectului, ”cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică, cu excepţia celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conţinut video sau un conţinut muzical audio şi a celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii”.
Iniţiatorii precizau, în expunerea de motive, că România are cea mai mică piaţă de carte din Uniunea Europeană, raportată la numărul de locuitori, cu o valoare de circa 60-65 de milioane de euro anual, potrivit datelor Eurostat.
Aceeaşi sursă arată că aproximativ 95% dintre români cu vârsta de peste 18 ani nu achiziţionează nici măcar o carte, în decursul unui an.

Deputatul Dragoş Cătălin Teniţă, de la USR, afirma, în plenul Camerei, când proiectul a fost adoptat, că dacă ne uităm la toate ţările acestea dezvoltate, peste 70% din acces nu mai este fizic, ci este online, iar cifrele sunt foarte mari.

”Toate ţările mari au peste 20% din populaţia peste o anumită vârstă – până în 10 ani – cu abonamente active la biblioteci, în format online. Dacă noi reuşim să facem un ecosistem legat de Biblioteca Digitală a României, care e un proiect iniţiat acum câţiva ani, dar care încă nu se dezvoltă cum ar trebui, putem să facem împreună mai multă cunoaştere pentru ţara aceasta. Putem să dezvoltăm zona aceasta de generaţii tinere care să ducă România mai departe”, spunea deputatul USR.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *